„Ce?” sau „Cine?”

„Omul nu ajunge la această relație superioară, adică, ființală,

Di., O. şi eu

cu adevărul prin gândirea obișnuită a capului, care rămâne întotdeauna agățată de „ce”- ul lucrurilor. Omul se poate apropia de ființa vie a adevărului numai prin dezvoltarea consecventă a (…) gândirii inimii. Și această gândire cu inima are o însușire deosebită. Ea poate sesiza în mod direct, fără o reflecție rațională (…) conținutul de adevăr al oricărei situații. <<Fiindcă, pentru a ne da seama dacă ceva este adevărat sau fals, dacă trebuie să facem o afirmație sau alta despre un lucru sau un fapt din lumile spirituale, pentru această nu sunt necesare reflecțiile, ca în cazul gândirii obișnuite, ci ceea ce avem de spus rezultă în mod nemijlocit. Îndată ce avem lucrul sau fapta în fața noastră, știm imediat ce trebuie să ne spunem nouă înșine sau altora despre lucrul sau faptul respectiv. Acest caracter nemijlocit este caracteristica gândirii inimii>> GA 119, 29 martie 1910. Și Rudolf Steiner adaugă apoi că tot ceea ce poate fi cercetat în lumea spirituală pe o cale sigură, adică în conformitate cu realitatea, este descoperit tocmai pe această cale.” – Apariția lui Christos în eteric – Sergej O. Prokofieff 

Concluzia mea rămâne neschimbată. În lumea spirituală, adevărul rămâne ca la începuturi „cine”, reprezentat de ființe spirituale concrete, iar în lumea „fizic-sensibilă” – termen preluat din carte – „ce” – ul rămâne obiectul cercetării umane intelectuale.

Chiar dacă m-am distrat făcând decorațiuni de sezon, rămân adepta „ce” -ului. Nu mă judecați.

O decorațiune mai veche, de pe vremea cånd mă semnam cu numele de scenă. 🙂

Sărbători frumoase, zile senine și pline de bucurii să aveți!