„Retracție a eului – mecanism de apărare care constă în a renunţa la orice activitate 
care poate aduce neplăcere. Unii subiecţi hipersensibili au tendinţa de a se închide în ei înşişi (introversiune), de a trăi marginal, de a-şi limita relaţiile cu semenii, de a-şi reduce activităţile la domeniile în care ei excelează sau de a se cantona în rolul de spectator. Această conduită îi pune la adăpost de suferinţă, dar le interzice împlinirea personalităţii.”
Nu am avut curaj niciodata sa fiu altfel decat mi s-a impus. Intotdeauna a trebuit sa ma conformez standardelor si pretentiilor parintilor, a profesorilor, a familiei, a societatii in general. I-am admirat sincer pe cei care au incalcat regulile, dar numai atunci cand nu au fost afectati altii. Adica, fa ce vrei, dar sa nu sufar eu, numai ca nu functioneaza mereu in felul asta. Orice actiune naste o reactie asupra cuiva, fiindca nu suntem ai nimanui pe lumea asta. Si totusi, sunt decizii care ne privesc personal. La acest gen de rebeliune ma refer.
Fiecare are un foc launtric, care mai si izbucneste din cand in cand, arde tot in jur, dar, de cele mai multe ori, se stinge brusc. De fiecare data cand mi-am permis sa „iau foc”, am fost pedepsita cumva, fie de oameni, fie de soarta. S-a intamplat asta, fiindca oamenii „s-au asteptat” la altceva din partea mea. I-am dezamagit. Ia, sa fi fost eu mereu stapana pe situatie si fara atatea mustrari de constiinta, sa vad, pe cine mai dezamageam!?
De fapt, nu am nimic interesant de spus, prin urmare nu ma straduiesc nici sa scriu cu diacritice. Am vrut doar sa „ma bag in seama”. Ba nu, am vrut sa postez melodia de mai jos. Ii iubesc pe The Rasmus, iar vocea lui Lauri Ylönen o ador.
I’m the wonderman
I’m gonna prove them wrong
I’m gonna take a stand
I’m the wonderman
this my … my story, I’m not out of glory
this my … my story, I’m not out of glory
this my … my story, I’m not out of glory
this my … my story, I’m not out of glory
this my … my story, I’m not out of glory
this my … my story, I’m not out of glory
you would not understand why you do not know who I am
I’m the wonderman
I’m gonna prove them wrong
I’m gonna take a stand
I’m the wonderman
Foto: Wikipedia
Sinapse 
E un subiect greu… Și introversiunea nu scutește de suferință, din contra… E bine să fie „exorcizată”, emoțiile trebuie eliberate. Cu bun simț, ceea ce e cazul total. Lasă-mă să-ți spun că însuși „băgatul în seamă” e o astfel de acțiune pozitivă 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ei, da, ăsta a fost un caz de eliberare a emoțiilor. Este fantastic câte emoții poate naște o melodie. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ard mocnit multe prin mine. De efecte mă tem şi eu. Şi tot sting, şi tot stropesc şi tot aşa…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
:)) suntem cu_minți.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cumva, mă regăsesc mult în tot ce ai scris
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Măcar când nu ne vede nimeni să fim așa cum simțim. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
E în regulă şi indicat să fim noi şi în restul timpului, dar nu toți simt nevoia să se arate, cred.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum știu asta, dar când m- am format ca adult nu am știut. Hm, imi aduc aminte că atunci când eram cu părinții eram un înger de fată, și când ochii lor nu mă puteau urmări eram un drăcușor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oho, cum te înțeleg 😇😈
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Toti avem actiuni retinute, mai ales cand ii afectam si pe altii. Refuz sa cred ca esti curajos si nu-ti pasa de ce-i in jurul tau. Eu imi pun toate sperantele in cei ce se gandesc la ceilalti. Altfel, e bine sa te descatusezi, nu poti doar ”face frumos”, contrar opiniilor tale. In genere, la schimbari sunt reactiuni. Trebuie asumat, explicat, schimbarea. E placut sa fii tu insuti. 😛 Frumos clip. Numai bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bună, Ina! Sunt oameni, fie foarte emotivi care se lasă conduși în viață de părinți, profesori, soți/soții și alți membri ai familiei, colegi sau superiori, care nu știu și nu îndrăznesc să se opună dominației, fie acei oameni care sunt ținuți sub teroare fizică și care nu reușesc să-și depășească frica, fiindcă nu au susținerea necesară. Și chiar dacă reușesc la un moment dat să treacă peste acea perioadă, ei rămân cu sechele emoționale, și va fi nevoie de ani mulți până să izbutească să-și controleze propria viață. Unii nu reușesc niciodată.
De asta spun că este nevoie de curaj pentru a putea fi noi înșine, chiar dacă nu suntem pe placul lumii și chiar dacă mai și greșim. Trebuie să și greșim ca să cunoaștem cu adevărat viața. Sigur că ne gândim la cei dragi și că ne pasă, și la rândul lor le pasă, dacă le suntem dragi :), însă lumea asta este condusă după atât de multe reguli, încât la un moment dat obosim și le mai și încălcăm. Toți o facem, unii mai des, alții cu mai multe mustrări de conștiință sau, dimpotrivă, fără.
Scuze, unele subiecte sunt inepuizabile. Cred că m- am întins prea mult cu vorba.
Toate cele bune!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deloc nu te-ai intins. Te-am citit cu drag si mi-a trecut prin cap…si educatia, e o forma de a ne ”cenzura”. Inepuizabil subiect…. cum ziceai. 🙂 Numai bineeeee.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, educația… cred că este cea mai frecventă formă de control.
Totul ține de educație. 🙂
Mulțumesc pentru părerile tale! Zi minunată!
ApreciazăApreciază