Manifestul Partidului Comunist

Manifestul Partidului Comunist, scris de Karl Marx şi Friedrich Engels, încă „prinde” adepți, mai ales în rândurile celor care nu au trăit pe propria piele comunismul. Dar aceia nu știu că Marx şi Engels critică la feudalism și apoi la burghezie procese care au avut loc și în comunism. Adică, o clasă socială sau politică,  care ajunge să cunoască puterea absolută, devine un regim totalitar, indiferent de forma prin care se manifestă. În cazul partidului comunist, s-a instaurat un regim de dictatură, şi ca să se păstreze ca autoritate supremă s-a recurs la violență. Cu ce au fost ei mai buni decat burghezii pe care îi blamează  atât de fervent în Manifest? Este de necontestat faptul că burghezii (capitaliștii) ofereau condiții mizere de munca în fabricile lor și că exploatau la maxim forța de munca a proletarilor şi chiar a copiilor, de foarte multe ori gratis ori plătiți extrem de prost,  atât cât să  nu moară, a doua zi trebuind sa fie apți de muncă. Proletarii nu au relații de familie normale, nu au drepturi, nu au proprietați,  nu au nimic propriu de ocrotit.

Eu găsesc multe contradicții în Manifest între ceea ce consideră autorii că este bine și este rău pe timpul „burgheziei moderne”, cum spun ei, adică clasa desprinsă din feudalism. De exemplu: odată cu colonizarea Americii, s-au înmulțit mijloacele de schimb și mărfurile, iar manufactura nu mai făcea față, industria a progresat simțitor, implicit negoțul și navigația. Aburul și mașina au revoluționat producția industrială. E bun progresul, dar e rău că industriașii au devenit și mai bogați.

Alt exemplu de o fi bine, o fi rău: „Fiecare din aceste trepte de dezvoltare a burgheziei a fost însoțită de un progres politic corespunzător.” Fie au fost asupriți sub domnia feudalilor, fie republică municipală independentă, fie erau datori să plătească biruri monarhiei, dar pe vremea manufacturii, burghezia a cucerit, în sfârșit, datorită  creării  marii industrii și a pieței mondiale, puterea politică exclusivă în statul reprezentativ modern. <<Burghezia a avut în istorie un rol cât se poate de revoluționar. Burghezia a desființat, pretutindeni unde a ajuns la putere, toate relațiile feudale, patriarhale, idilice. Ea a rupt fără milă pestrițele legături feudale care-l legau pe om de „superiorul său firesc” şi nu a lăsat altă legătură între om și om decât interesul gol, decât neînduratoarea „plată în bani peșin”>> Aici am vrut să ajung. Mă întreb ce este diferit față de comunism? În continuare: „Ea a înecat fiorul sfânt al extazului pios, al entuziasmului cavaleresc, al sentimentalismului micului burghez în apă înghețată a calculului egoist. Ea a facut din demnitatea personală o valoare de schimb și în locul nenumăratelor libertăți dobândite și chezășuite de hrisoave ea a pus unica libertate, lipsită de scrupule, a comerțului. Într-un cuvânt, ea a pus, în locul exploatării voalate de iluzii religioase şi politice, exploatarea deschisă, nerușinată, directă şi brutală.

Burghezia a despuiat de aureolă toate activitățile până atunci venerabile și privite cu smerenie. Ea a transformat pe medic, jurist, preot, om de știință în muncitorii ei salariați.

(…) Burghezia a arătat că manifestarea brutală a forței, pe care reacțiunea o admiră atât de mult la evul mediu, și-a găsit completarea potrivită în cea mai crasă trândăvie.

(…) Burghezia nu poate să existe fără a revoluționa neîncetat uneltele de producție și prin urmare toate relațiile sociale.”

Și se continua în acest mod,  şi reusesc să  fiu tot mai nedumerită. Practici ale burgheziei le regăsesc și în comunism, iar în ce privește progresul industriei – pentru ei acest lucru constituie mari dezavantaje, fiindcă oamenii nu mai lucrează în același mod, istovitor și primitiv, şi sunt doar niște anexe ale mașinilor. Din punctul lor de vedere, este de condamnat și faptul că perfecționarea uneltelor de producție, înlesnirea comunicațiilor, prețurile ieftine ale mărfurilor i-au ajutat pe industriași să antreneze în civilizație toate națiunile, chiar si pe cele mai barbare.

Mă opresc aici cu analiza burgheziei, în speranța că nu te-am plictisit prea tare și mai rog puțină atenție pentru parcurgerea informațiilor despre  comuniști.

De cealaltă parte, cum spuneam, comunistii, sau proletarii și comuniștii, conform capitolului.

„Comuniștii nu sunt un partid deosebit, opus celorlalte partide muncitorești. Ei nu au interese deosebite de interesele întregului proletariat.

Ei nu proclamă principii „sectariste” – termen înlocuit de redactor cu „deosebite” – după care să vrea să modeleze mișcarea proletară.” Ei se deosebesc de celelalte partide proletare, conform principiilor autorilor, numai prin faptul că în lupta lor scot în evidență și susțin interesele comune ale întregului proletariat şi că  reprezintă întotdeauna interesele mișcării în totalitatea ei. Sunt partea cea mai hotărâtă a partidelor muncitorești din toate țările, „partea care impune mereu înainte, fiindcă ei au superioritatea de a întelege limpede condițiile, mersul și rezultatele generale ale miscări proletare.” Se amintește faptul că desființarea relațiilor de proprietate nu este o caracteristică a comunismului, şi că s-a întamplat acest fenomen și atunci când a fost desființată proprietatea feudală în folosul celei burgheze. Comunismul nu desființează proprietatea în general, ci desființează proprietatea burgheză!!

Probabil că în perioada comunismului nu am avut vârstă necesară pentru a înțelege exact această afirmație, cert este că nu îmi amintesc să fi existat proprietari, cu excepția celor care dețineau propriile căsuțe, din succesiuni. Terenurile, fabricile și produsele lor, magazinele cu mărfuri cu tot, transportul,  totul era al statului. În ce măsură erau ele bunuri comune, spre deosebire de perioada burgheză? Zic așa: „Proprietatea privată burgheză modernă însă este ultima și cea mai desăvârșită expresie a producției și însușirii produselor întemeiate pe antagonismele de clasă, pe exploatarea unora de către ceilalți. […] Ni s-a imputat nouă, comuniștilor, că am voi să desființăm proprietatea dobândită personal, prin muncă proprie, proprietate care ar alcătui temelia oricarei libertăți, activități şi independente personale.

(…) Vorbiți oare de proprietatea micului burghez, a micului producator rural, premergătoare celei burgheze? Nu e nevoie să o desființăm noi: dezvoltarea industriei a desființat-o şi o desființează zilnic.

Sau poate vorbiți de proprietatea privată burgheză modernă? Dar munca salariată, munca proprietarului, îi crează oare acestuia vreo proprietate? ” Hm! Despre ce vorbim aici? Cu ce a fost diferit in comunism? A, știu! Toți am fost proprietarii a tot, a întregii țări. Eram o familie mare si fericită, iar banii primiți în urma muncii noastre (munceam doar ca să nu trândăvim), nu erau salarii, erau rentele care ni se cuveneau de pe urma proprietății noastre (!?)

Si ca încheiere, direct ultima frază din Manifest, apoi binecunoscutul slogan al comuniștilor:

„Comuniștilor le repugnă să-şi ascundă vederile și intențiile. Ei declară fațiş că țelurile lor pot fi atinse numai prin doborârea violentă a întregii orînduiri sociale de până acum. Să tremure clasele dominante în fața unei Revoluții Comuniste. Proletarii n-au de pierdut în această revoluție decât lanțurile. Ei au o lume de câștigat.

PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ!”

S-a văzut şi s-a simțit că de la teorie la practica este o cale foarte lungă şi că au reușit doar să înlocuiască lanțurile vechi și ruginite cu altele noi, mai rezistente. Concluzia este că cei care vor puterea vor încerca întotdeauna să îi controleze pe cei care o dețin, indiferent de clase sociale sau politice.