Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Un monstru numit frică

Azi noapte am fost fugărită de un monstru. Fiziologic, nu am423e6427152e0acbbea43f92ee0d2ef4 simțit teama, nu tremuram, nu îmi simțeam bătăile inimii, dar ştiam că este obligatoriu să fiu speriată de o dihanie mare şi urâtă, aşa că am simțit frica asta în mintea mea. Am alergat pe un teren accidentat, ușoară ca fulgul, fără transpirații sau respirație sacadată, am zburdat peste noroaie, bolovani şi gunoaie, m-am cățărat pe garduri şi am explorat curțile oamenilor, care nu erau tocmai poteci bătătorite. Nu am putut să nu mă întreb, chiar și în vis, de ce nu îșiîngrijesc oamenii curțile? Mi-a placut aventura mea, și m-am simțit ca un personaj dintr-un film cu spioni. Monstrul nu l-am mai văzut, dar ştiam că este în spatele meu. Am găsit un adăpost în care m-am ghemuit şi am rămas acolo până când m-am simțit în siguranță.

Nicio pasiune nu fură minții toate puterile așa de bine cum o face frica. – Edmunde Burke

A trecut prea mult timp de când am avut visul ăsta și nu-mi amintesc continuarea. Citește în continuare „Un monstru numit frică”

Reclame
Publicat în Povestea mea

Poveste cu Bar-Bate (Karamela 8)

A fost odată un Bar-Bate iubit şi apreciat de toate muierile din lumea virtuală. Răpea2019-02-16 13.01.05 inima orişicui de cum îi privea chipul  sculptat de natură fără urmă de defect, iar dacă avea nenorocul să-l mai şi privească în ochi, leșina pe loc fermecat de privirea-i melancolică şi seducătoare. Versurile lui deprimante, un amestec de halucinație şi dulce emoție, erau precum hârtia cu lipici pentru prins muşte. Eu nu aveam de unde să ştiu toate datele astea despre el, fiindcă nu-l cunoscusem încă pe seducător, dar aşa spune povestitorul şi îl cred pe cuvânt. Şi mai zice că, pe aripi de software, veneau mândrele îndrăgostite şi aduceau petale de flori înmiresmate cu dulci săruturi şi versuri brodate cu afecțiune, iar dacă frumosul Bar-Bate nu era acasă îşi lăsau darurile la uşă, cu speranța că într-o zi vor fi observate şi alese drept iubite, dacă nu toate deodată, măcar pe rând. Nu cred că voia vreuna să se mărite.  Citește în continuare „Poveste cu Bar-Bate (Karamela 8)”