„Lumile de dincolo cunoscute în Oceania diferă mult în ceea ce privește localizarea şi descrierea lor, aşa cum diferă şi soarta defunctului în viața de apoi. Tărîmul morților (adesea sunt diferite tărîmuri pentru categorii diferite de morți) poate fi îndepărtat sau apropiat; ascuns de obstacole naturale, precum apă, stînci, fum ori ceață, sau de obstacole supranaturale precum giganții furoşi; poate fi sus -în ceruri sau pe un munte înalt – sau sub pământ; pe uscat sau în mijlocul mării; poate fi în universul nostru sau într-un univers paralel, avînd uneori proprietăți stranii. Se spune că sufletele şefilor de trib din insulele Tonga navighează între un ținut al fericirii aflat pe o mare insulă de nord-est, numită Bulotu, cu flora şi faună minunată şi nemuritoare. Se pare că insula Bulotu se află într-o altă dimensiune spațială, pentru că oamenii care ajung pe tărîmurile ei pot trece prin copaci şi prin case. Zeii au trupuri fantomatice şi pot călătorii oriunde în lume, fără să aibă nevoie de canoe.
Tărîmul morților poate fi un ținut al fericirii sau al tristeții şi în multe locuri existența postumă poate fi atît agreabilă cît şi respingătoare, în funcție de rangul defunctului sau de conduita sa în viață, care reclamă o răsplată post mortem. Uneori, situația este antipodică, adică toate lucrurile de acolo prezintă o simetrie inversă: cînd aici este zi, acolo este noapte şi invers. Uneori, morții vorbesc o altă limbă şi consumă o hrană pe care cei vii nu o pot ingera. Tărîmul fericirii poate fi un loc al destinderii, unde sunt continuate numai ocupațiile agreabile cum sunt dormitul, fumatul, dansatul, mestecatul betelului şi alte asemenea. Totuşi, alți oameni cred că în tărîmul morților nu există noapte şi nici somn, pentru că nu există oboseală; nimic nu pătrunde acolo, nici măcar plictisul. În tărîmul morții pot să domnească egalitarismul şi pacea sau, dimpotrivă, el poate fi un sălaş numai al aristocraților, sufletele oamenilor de rînd fiind distruse la moarte. Uneori, aristocrații se ridică la ceruri, iar oamenii de rînd coboară într-un Hades subteran. Cînd există două tărîmuri ale morților, acestea pot fi recunoscute după miros: unul este înmiresmat, celalalt este urît mirositor. În alte cazuri, viața satului este transpusă etern în viața de după moarte şi oamenii îşi continuă existența fără nici o schimbare.
În Oceania, destinul post mortem este incert. Sufletele pot să renască sau nu. Destul de des, ele nici măcar nu ajung în tărîmul morților, neputînd să facă față grelelor încercări cu care este din belșug presărat drumul dintre cele două tărîmuri. Felul morții cuiva poate influența favorabil sau nefavorabil destinul său postum. Moartea violentă este negativă sau pozitivă; sinucigaşii şi femeile care mor la naştere împărtăsesc uneori destinul privilegiat al războinicului. Dar, alteori, norocul cuiva depinde de un fleac: dacă, de pildă, e vorba de un bun dansator, acesta are de traversat anumite poduri înselătoare, altfel ajunge în iad. Sunt unele lucruri mai rele decît moartea, de exemplu a doua moarte, sau chiar a treia. Sufletul poate fi distrus fără nici o şansa, caz în care fie piere cu desăvârșire, fie renaşte ca animal sau chiar ca inspecta. Poate fi transformat într-un spirit rău al pădurii, într-o furnică sau un vierme.
Dacă principiul recompensei post mortem este general, noțiunile de bine si de rău suportă definiții divergente. Astfel, la locuitorii din insulele Fiji, numai războinicii care au ucis mulți dușmani şi i-au mîncat au dreptul la beatitudinea Paradisului. Oamenii care a avut nenorocul de a nu fi ucis pe nimeni în timpul vieții lor ajung, împreună cu alte suflete pierdute, într-un Hades subacvatic numit Murimuria, unde izbesc noroiul cu ciomegile. Alți mari pacătoşi, precum femeile care nu au fost tatuate sau bărbații ale căror urechi nu au fost găurite, sînt torturați şi batjocoriți. Bărbații alte căror femei nu i-au urmat (prin strangulare) în moarte se plîng amarnic (…). În cadrul nesiguranței generale privind soarta sufletului, locuitorii unei insule din Micronezia trag la sorți ca să se afle dacă sufletul va fi strivit între două pietre şi exclus atât dintre vii cît şi dintre morți, sau dacă va continua să existe într-un ținut îmbelșugat. Diferiți paznici înspăimântători opresc, infricoşează si tortureaza sufletul fără niciun motiv, sau pentru motive cum ar fi cercetarea inimii întru găsirea unor urme de păcat.”
Călătorii în lumea de dincolo – I. P. CULIANU
Ma întreb adeseori, de câta vreme are nevoie un copil pentru a se maturiza, sau o maimuta sa se transforme în humanoid ? 🙂 Uneori tind sa cred ca C. Darwin nu a enuntat doar o teorie relativ-subiectiva, ci chiar si-a dovedit obiectiv afirmatiile, daca ar fi sa tin cont de articolul tau. 🙂
Un Weekend sublim, draga Amalia !
ApreciazăApreciază
Ca maimuta să se transforme în humanoid a avut nevoie de milioane de ani. Mult prea mult timp, și procesul este în continuă schimbare. Din fericire, în zilele noastre ne bazăm pe fizică, chimie, matematică și mai ales pe gândirea rațională. 🙂
I. P. Culianu a predat istoria religiilor la o universitate din Chicago și cartea amintită este bazată pe studii ale unor antropologi, culturologi și istorici. Călătorii în lumea de dincolo este una dintre cărțile mele preferate, pentru că am o pasiune pentru informații despre lume și univers în general, și mitologie, popoare antice în special.
ApreciazăApreciază
O fi si nea’ Petre Culianu vreun slujitor al maçoneriei orientale, bine retribuit de catre cei din vârful pi-ra-mi-dei vechi, ce apasa de milenii peste popoarele subjugate, sclave ale sistemului luciferic, „Antichrist” care are menirea sa mistifice si sa falsifice Calea spre Adevarul Absolut,Atemporal, ***UNIC***eliberator, Iisus Hristos, asemeni tuturor organizatiilor politico-religioase din lumea întreaga, fara exceptie. 🙂
Un Weekend luminos si cald, de Tatal binecuvântat, draga Amalia !
ApreciazăApreciază
Era profesor. De istorie a religiilor.
ApreciazăApreciază