Virtualul I (Karamela 5)

Creația mentală este iluzie. Mintea se poate abține de la producerea iluziei şi se poate retrage în propriul vid, care este Nirvana.

„Călătorii în lumea de dincolo” I. P. Culianu

În viața reală,  Karamela era actriță şi juca pe scena teatruluif04002c123a474775d028a71cb90c6c8 din localitatea sa. Nu mulți ştiau asta, şi nimeni nu îi cunoştea numele adevărat. Trăia pe scenă vieți multiple, bogate în contraste şi conflicte, dar juca dramele altora cu uşurință, fiindcă ştia că urmează să se deconecteze înainte să înceapă să o afecteze esecurile personajelor: iubirea neîmplinită, moartea, ura, minciuna, intriga,  adulterul sau trădarea. Se auzeau aplauzele, cădea cortina şi urma momentul de care se temea atât de tare, viața personală. După spectacol începea adevărata dramă. Simțea impulsul de a povesti cuiva, dar îi era interzis să se apropie de cineva, iar cei pe care îi avea deja în viața ei aveau zâmbete false şi gânduri ascunse.  Omul este prin natura sa o ființă sociabila, prim urmare ce rost avea să-şi pastreze entuziasmul şi conflictele doar pentru ea? A ales să trăiască online, sub anonimat, pentru că pasiunile şi dramele aveau mai mult farmec dacă erau consumate în văzul lumii, şi totuşi pe ascuns.

În online a cunoscut-o pe Şefa. Ea a fost prima persoană care i-a cunoscut tristețea şi care i-a lăsat la fiecare vizită câte un cuvânt bun. Era o zână care părea să facă minuni, şi nu doar pentru ea. Impunea respect fără să o ceară, avea cuvinte dulci şi încurajări pentru toată lumea, nu judeca pe nimeni şi era toată o bucurie. Într-o zi, a trecut în vizită şi i-a spus:

– Eşti dulce şi savuroasă ca o caramea. Şi cum mereu ai câte o poveste de spus, de acum îți voi spune „Karamela cu poveşti”.

Bineînteles că nu a considerat deloc potrivit apelativul, ştiind că în realitate nu era deloc atât de drăguță cum poate că părea în online, locul în care oamenii te judecă după cum gândeşti şi nu după fapte.

– Mă simt flatata, dar cred că vei fi dezamăgită să afli că nu sunt deloc aşa plăcută cum crezi, dimpotrivă…

Karamela a mai ripostat puțin, dar nu a insistat cu contra-argumentele prea mult, de teamă să nu pară nepoliticoasa. Până la urmă, numele ei cel nou suna foarte încurajator. A simțit că va trebui să se ridice la nivelul calificativului primit şi să adune cât mai multe poveşti, ceea ce îi făcea ei, în primul rând, o deosebită plăcere. Şi, ca să-i arate şi mai multă încredere, Şefa i-a făcut o propunere:

– Te invit să-ți scrii poveştile în echipa mea, la Banca Online de Emoții şi Sentimente. Din punctul nostru de vedere, al echipei, există două categorii de oameni: oameni cărora viața le spune poveşti şi oameni care spun poveşti vieții – a spus-o un scriitor italian. Noi facem parte din ultima categorie şi intenționăm,  prin metoda noastră, să facem viața oamenilor mai atractivă. Pentru că, poate cineva să-l contrazică pe Eminescu când afirmă că: „povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti… cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme… Ne trezim şi murim cu ele.” Am scos intenționat din frază şovăiala „poate că „. Noi suntem de acord că este o afirmație adevărată, în proporție de 100%.

– Eu nu ştiu din care categorie fac parte, dragă Zână Bună, şi îți spun un secret: sunt aici în căutare de poveşti de trăit. Până le gasesc, le inventez.

– Îți spun şi eu un secret. Şi noi le inventăm, apoi le trăim. Uite, am deja un subiect, pe care te invit să îl dezbați împreună cu noi în camera noastră de relaxare, cum îi spunem noi paginii online secretă pe care o deținem în cadrul Băncii.

Karamela cunoştea Banca, pentru că o vizita des şi îi citea poveștile. De data aceasta, „a păşit” pe post de gazdă, mai întâi în anticameră pentru a-şi construi avatarul, apoi în camera secretă. Aici a aflat că zâna cea bună era numită Şefa, datorită imaginii de amazoană pe care şi-o construise în anticameră. Avea arc cu săgeți şi spadă, cum să nu impună respect?! Karamela şi-a construit o imagine uşor provocatoare, atât cât să fie observată, şi care să dezvăluie puțin din latura personală pe care, de obicei, o ținea ascunsă.

Când Karamela intrase în camera de relaxare, Şefa lansase deja provocarea:

– Vara aceasta, am observat o epidemie de iubire în Bancă. Nu dau nume, fiindcă nu intenționez să creez disconfort şi să divulg situații pe care voi, probabil, le credeați bine ascunse. Oricum, folosindu-mi flerul, am remarcat că Ixulescu s-a îndrăgostit de Ygrecoaica, Zet a fost iubit, până la demență, de Qu şi tot aşa. Ar trebui să folosesc mai mult de jumătate din literele alfabetului pentru exemplificare. Nici nu era greu de observat în articolele voastre –  pe unele nu le-am identificat cui erau adresate – mulțimi de poezii de dragoste, invocări, dorințe de nepotolit, dedicații, şoapte de iubire şi mângâieri şi chiar lacrimi. Inevitabil! M-am simțit ca pe vremea adolescenței. A fost molipsitor, recunosc că am luat parte la joc. În mulțimea de avatare – pentru că asta suntem, până la urma – aflate la tot… clickul, unii dintre noi am descoperit persoane care păreau a fi zămislite după chipul şi asemănarea noastră. Am avut sentimentul că puteau fi exact ceea ce ne lipsea, ca să ne simțim întregiți şi să fim bine: vesele şi pline de umor, pregătite mereu să ne ridice moralul cu o glumă  bună; sobre şi calme, atunci când aveam nevoie să ni se potolească entuziasmul care putea degenera; culte şi inteligente, dispuse să împartă cu noi simțul valorii şi al măsurii, persoane publice, frumoase, blânde, talentate, ispititoare şi câte şi mai câte calități posedă omul.  Pentru că, nu-i aşa? aici ne expunem mai mult calitățile. Inevitabil, a intervinit afecțiunea, şi ne-am pierdut în marea dragoste virtuală. Aveam un iubit, iubită, după caz, şi totuşi nu îi aveam. Îi simțeam atât  de aproape, dar nu erau. Creierul are propriile simțăminte, şi şi-a făcut datoria de a transmite corpului semnale. Corpul şi-a revendicat drepturile, dar în lipsa interacțiunii s-a zbârlit către creierul care îi transmitea semnale false. Dar el, atotștiutor, îşi susținea cauza. Realitatea lui exista, dar era atât de goală şi lipsită de profunzime! Şi aşa a început lupta dintre minte şi inimă. Apoi depresiile…

Şi totuşi, oamenii se lasă duşi de val, pentru că în virtual au voie sa iubească fără limite, după dorințe, indiferent de vârstă, stare socială sau orientare sexuală; pentru că nu sunt dispuşi să cunoască adevărul despre omul din spatele avatarului, de teamă ca vraja dragostei să nu se destrame; pentru că oamenilor le place la nebunie să se ştie iubiți, să li se spună cuvinte adorabile,  chiar şi doar virtual. Oamenii pot să iubească şi numai spiritul unui om, indiferent de materia care-l îmbracă. Nu se poate spune că trăim într-o lume paralelă, similară într-o oarecare măsură cu cea din exterior, dar cu mai puține griji?

VA URMA!

Amalia 2018

 * Din ciclul Karamela 1, 2, 3, 4

* Pentru poveşti strict din camera de relaxare, omite povestea adăugată prin inserție (scris cursiv).

Foto: Pinterest

Reclame

11 gânduri despre „Virtualul I (Karamela 5)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Şefa ne pune serios pe gânduri. „oameni cărora viața le spune poveşti şi oameni care spun poveşti vieții ” – asta mi-a rămas în suflet.
    Poate că iubirea asta din virtual e mai credibilă uneori, nu ştiu. Sau hai să îi zicem apreciere, ca să includem un grup mai mare.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Sa știi că am stat mult să mă gândesc la asta, până am realizat cum stă treaba cu oamenii care spun poveşti vieții. :))
      Eu cred că iubirea este iubire/admirație sub orice formă se prezintă ea, indiferent de valențele ei. Si mai cred că depinde de moment și de cât de tare crezi in ea.
      Acum, aș cam contrazice-o pe Șefa. Tocmai eu… 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Cert este ca viata bate filmul, iar când esti implicat sufleteste în virtual, poti cadea în capcanele cele mai întunecate, virtualul dpmdv. fiind un fel de cutia Pandorei care odata deschisa, devii victima sigura daca nu esti antrenat sau lipsit de experienta luptelor cu spiritele întnericului acestui sistem înselator, tentant, atragator, aparent benefic însa dezumanizant, manit sa distruga valorile autentice ale relatiilor rational-sentimentale reale, despartind si dezbinând prieteni si chiar celula de baza a societatii umane, familia si relatiile dintre parinti si copii care asculta mai mult de formatorii virtuali decât de parintii naturali, iar generatia tânara de dupa 2000 este cea mai expusa si vulnerabila la aceasta ‘Mare Depresie Virtuala’ ! Pacat de ei !
    O seara si o saptamâna frumoasa, draga Amalia !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Bună seara, Iosif! Generația de după 2000, cum i-ai spus tu, este doar începutul a ce va urma. Se întrevede o viață virtuală foarte amplă, în detrimentul realității. Relațiile umane se vor degenera într-atât încât se va pierde exact ce este aproape cel mai important lucru pentru om: comunicarea interumana prin comunicarea verbală; aceşti factori care duc la dezvoltarea abilității cognitive si evită apariția conflictelor.

      Apreciază

  3. În urma cu doua milenii, muribundul Hristos, se ruga Tatalui, mijlocihd pentru cei ce-L batjocoreau si omorau în trup spunând: „Tata iarta-i caci nu stiu ce fac !” Azi inconstienta a ajuns la cote alarmante, însa nimeni nu trage semnalul de alarma, îmbarcati fiind cu totii în acest „tren al mortii” caruia nimeni nu-i banuieste destinatia, asemeni evreilor din timpul holocaustului nazist, strânsi, însemnati, îmbarcati si dusi în lagarele mortii…

    Apreciază

  4. Totusi, Iosif, eu nu văd că generațiile de azi sunt mai distructive decat cele anterioare, alege tu orice marja de timp. Oamenii mereu au avut tendinte de proprie nimicire. In cazul de față, e vorba despre evadarea din realitate intr-o lume virtuală. Dar ce a dus la acest proces? Oare nu miile de ani de proastă conviețuire, din cauza tiraniei si a lacomiei? Omul mereu a avut deasupra crestetului bocancul greu a supunerii.

    Apreciază

  5. Trist este ca omenirea a devenit „sclava inconstienta” a propriilor filozofii, ideologii, tehnica si realizari materiale, orbita de confortul fizic si „binele” aparent, în care valorile autentice naturale, rational-sentimentale sunt înlocuite de calculatoare si aparate programate de „papusarii” acestui sistem Matrix, care manipuleaza lumea din butoane, transformând omul natural într-o forma asemanatoare omului, o entitate identica, însa lipsita personalitate si sentimentele nobile ale iubirii si empatiei reale, directe, nedeformate de aceste ‘oglinzi’ deformate, false, mincinoase, înselatoare, nimicitoare a fiintei supreme, minunate, paradoxale numit Om, facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: