Tragedia Germaniei 1914 – 1945

Volumul domnului Lucian Boia, Tragedia Germaniei 1914 – 1945, vine cu răspunsuri la întrebări care au  împovărat zeci de ani întreaga omenire şi demontează concepții  pătrunse adânc în cugetele urmaşilor lui 1945. Ştiam deja că Germania  nu este principala vinovată pentru declanșarea conflagratiei din 1914, dar cât de naționalistă, de expansionista şi de rasistă era comparativ cu alte popoare? Ei bine, nu era! Germanii nu se fac vinovați că ar avea o natură agresivă pe care şi-ar transmite-o de la o generație la alta. Nu mai mult decât alții.

A fost Germania mai naționalistă? 

„Proiectul german aspira să-i unească pe toți germanii; proiectul francez urmărea (şi a şi reuşit) să-i transforme în francezi chiar pe cei care la origine nu erau francezi. […] Revoluția franceză a stimulat enorm aceste evoluții – se referă la era națiunilor- mai întâi prin instituirea în Franța a noilor principii politice, apoi prin extinderea lor în Europa în urma războaielor revoluționare şi napoleoniene, şi nu mai puțin prin rezistența popoarelor în fața expresionismului francez. Ideologia națională germană a căpătat contur în contextul a ceea ce a devenit un adevărat război de eliberare împotriva dominației franceze.”

A fost Germania mai puțin democratică? 

Cea mai avansată democrație europeană  a secolului al XIX-lea a fost, fără îndoială, democrația franceză, spune domnul Lucian Boia. Germania nu era prea democratică,  dar nici nedemocratică, în ciuda unor abuzuri (cum a fost dubla campanie anticatolica şi antisocială a lui Bismarck), drepturile esențiale erau garantate: libertatea cuvântului, libertatea de întrunire şi asociere, libertatea presei. „Când regimul bismarckian sau wilhelmian este făcut răspunzător pentru evoluțiile naziste ulterioare, se trece prea repede peste faptul că nazismul nu a fost un fenomen conservator, ci unul revoluționar. A preluat, fără îndoială,  o anume cultură a autorității şi a personificării puterii, dar în contextul evoluțiilor democratice de dupa căderea imperiului.”

A fost Germania expansionistă?

„A fost, fără îndoială… la fel ca mai toate statele, mari sau mici, în epoca la care ne referim.”

Germania nu exista; e o intrerupere de veacuri între imperiul medieval şi statul național modern. Exista doar un spațiu german, extrem de fragmentat politic, însă legat de limbă şi cultură. „Germania s-a creat prin război – printr-o suită de războaie – şi sunt istorici care văd (…) în maniera „nedemocratică” de constituire a Reichului un soi de păcat originar, sub semnul căruia stau evoluțiile ulterioare.” Majoritatea germanilor doreau unificarea şi respectarea particularităților şi autonomiilor regionale, „iar fără război nu s-ar fi putut merge până la capăt. […] Războiul cu Franța era inevitabil: Prusia trebuia să-l facă, pentru a forță unitatea Germaniei, Franța trebuia să-l facă, pentru a nu permite unitatea Germaniei.”

În acest capitol, aflăm mai departe despre uluitoare creştere a Germaniei, fără precedent în istoria Europei: natalitate, economie, industrie, învățământ, medicină. Totul a dus la crearea unui complex de superioritate a Germaniei, dar şi de frustrare şi nesiguranță, un amestec periculos, cum precizează autorul cărții. Reuşeşte să pară mai agresivă decât este în realitate, dar urmăreşte şi avantaje reale de putere. „Vrea să fie luată în seamă, mereu cu sentimentul că noua ei statură mondială nu e recunoscută îndeajuns.” Este interesant cum i se atribuie Germaniei vina pentru încercarea de expansiune în Maroc, deşi nici nu a demarat-o ea şi nici câştig de cauză nu a avut. Franța începe expansiunea  (agresiunea) în Maroc şi tot ea primeşte dreptul de protectorat asupra acestuia. Bineînțeles că nici Germania, nici Franța nu aveau niciun drept, dar în 1900 toți europenii „aveau drepturi egale” asupra „neeuropenilor”.  China era deja împărțită, de ce nu şi  Maroc!? Rusia urmărea, mai consecvent decât Germania, un plan de expansiune în Europa Centrală şi în Balcani, până la Constantinopol. Apoi, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman, fiecare cu planul propriu de expansiune.

Este nevoie de alte câteva articole despre cât de rasişti erau sau nu erau germanii, despre antisemitism – culmea! mai puțin pronunțat la germani până după WW1 decât la alte popoare, despre Primul Război Mondial, Tratatul de la Versailles şi efectele lui, Republica de la Weimar, Hitler şi al Treilea Reich, Al Doilea Război Mondial, despre logica perversa a naziștilor  (şi a lui Hitler) în ce priveşte eugenia. Sunt atât de multe informații într-o cărticică de numai 137 de pagini de istorie, pe care o poți citi nu repede, nu uşor, dar cu facilitatea pe care ți-o oferă un roman.