Publicat în Povestea mea

Umilință şi răzbunare (Karamela 4)

Partea 1, Partea a-2-a , Partea a-3-a

Vă mai aduceți aminte care era pedeapsa în liceu, pentru băieți?2018-10-28 03.01.50 Erau tunşi la zero. Astfel considera orânduirea că îi putea îmblânzi pe băieți, umilindu-i. Prietenii mei au suferit aceeaşi pedeapsă. Ochii lor nu mai aveau strălucire, iar chipul le părea abrutizat. Aproape că îmi era frică de ei. Cât despre mine, nu am scăpat nici eu nepedepsită. Am fost chemată în fața unor profesoare, pentru explicații. Erau două brute. Imediat cum am intrat în sală, una dintre ele s-a răstit la mine:

– Da’ cine te crezi tu, domnişoară, să apari în fața noastră cu freza asta? Du-te imediat şi spală-te pe cap!

A mai lipsit imperativul „Marş!”. Tonul o impunea. Nu au făcut nicio sesizare referitoare la buza spartă si la sângele închegat care îmi strângea gura, sau la icnetele pe care le scoteam când încercam să vorbesc.

– Doamna profesoară,  dar ăsta este părul meu! E creț natural. Si vocea mea tremura într-un amestec de emoții negative.

– Comentezi? Nesimțito! Du-te imediat la chiuvetă şi bagă-ți capul sub apă, apoi prinde-ți părul! 

Am ieşit pe uşă, sufocată de plâns. În viața mea nu m-am simțit mai umilită ca în acele clipe, deşi am avut parte de destule momente de umilință. Apa de la robinet îmi spăla părul, dar nu reuşea să-mi spele lacrimile, fiindcă şiroiau necontenit. Din oglindă mă privea un chip slut, vinețiu, cu doi ochi roșii, umflați şi gură spartă, însângerată, dar cu o podoabă de păr negru, buclat. Părul meu ud era şi mai creț. 

Nu mai reproduc discuția cu cele două zgripțuroaice, amintesc doar concluzia lor. Eu eram singura vinovată, fiindcă sunt o dezmățată, care nu este în stare să-şi țină hormonii în frâu. Şi m-au trimis la bucătărie, fiindcă mă aşteptau saci cu cartofi de curățat.

Lui Dan şi trupei sale li s-a impus să plece din tabăra noastră, aveam să aflu de la colegii de suferință, la bucătărie. Apoi am curățat cartofi în linişte. În cea mai deplină linişte. Ba nu, în cea mai dureroasă linişte până când am zărit la geam un chip frumos, care încerca să-mi atragă atenția în mod discret. Venise să-mi şteargă lacrimile, dar în acelaşi timp, mi-a readus viața în trup. Am fugit peste poduri, am ocolit un lac şi am sărit peste dealuri. Ținându-ne de mână, priveam în urmă după hăitaşi. Când am obosit după atâta fugă, ne-am odihnit trupurile pe muşchii bogați ai pământului. Fiecare respira aerul cald al celuilalt şi sorbea cu poftă sentimentele şoptite cu evlavia îndrăgostitului fanatic. Ultimele lui cuvinte pe care mi le amintesc au fost gândite de Eminescu, în poezia lui de dragoste:

„Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?”

Cineva ne-a rupt cu brutalitate îmbrățişările şi ne-a izgonit sărutările. Ali şi Geo m-au prins de brațe şi m-au ridicat de la pământ, în timp ce Chris şi Ioli se ocupau de Dan. Cum nu mai eram în public, Dan a putut să riposteze şi le-a aplicat celor doi, tineri slabi, nedezvoltați fizic, pumni şi picioare până ce aceştia nu au mai putut contracara loviturile. Între timp, eu am fost legată cu o sfoară de un copac, apoi Ali şi Geo au sărit în ajutorul prietenilor lor. Toți patru s-au năpustit cu sălbăticie asupra lui Dan, cărându-i picioare oriunde nimereau. Printre lacrimi şi țipete de disperare, auzeam icnetele iubitului meu. Deodată s-a făcut linişte. Trupul lui nu se mai mişca. Inert, aproape că se confunda cu natura.

Linişte. Nici foşnet de frunze, nici ciripeli, nici plâns, nici suspine, nici răsuflări întretăiate nu se auzeau. Toți aşteptam ca Dan să dea un semn. După o vreme, Chris a vorbit primul:

– Duceți-o pe Kara la cabană. Eu şi Ioli rămânem. Atenție! Să nu afle nimeni nimic.

M-au dezlegat şi mai mult m-au târât după ei decât am mers pe propriile picioare. Un om zăcea în pădure, poate mort. Inima-mi tremura de atâta suferință. Am încercat să-mi revin, să-mi stăpânesc durerea şi am reuşit să merg pe picioarele mele. Îmi propusesem să fug când cei doi nu erau atenți. Dar unde să fug? După ajutoare sau înapoi la Dan? În mintea mea necoaptă, să cer sprijin profesorilor din tabără însemna să-mi fac uriaşe necazuri la şcoală şi apoi – vai! – cu părinții.  M-ar fi omorât. Să mă întorc la iubitul meu… Cu ce puteam să-l ajut eu? Simpla mea prezență nu i-ar fi dat putere, dar voiam să fiu cu el. Voiam să plâng lângă el şi să rog divinitatea să-mi primească lacrimile drept ofrandă pentru viața lui. Da, asta urma să fac.

Am profitat de faptul că cei doi erau cu gândurile departe, îngrijorați de ce se întâmplase în pădure, şi am rămas puțin câte puțin în urma lor, până am găsit momentul să mă ascund sub un podeț, apoi să mă depărtez fără zgomot. Când am fost destul de departe de Ali şi Geo, picioarele aproape că mi-au zburat deasupra pământului. Am ales un alt drum decât cel pe care venisem, ca să evit întâlnirea cu Chris şi cu Ioli, care probabil se întorceau spre cabană. Se înserare, dar vedeam încă bine drumul. Pădurea nu mai era liniştită. Vuia! Copacii depănau poveşti de groază. Câte mai văzuseră şi auziseră! Vântul îmi biciuia fața, crengile mă prindeau în îmbrățișarea lor, muşchii îmi țineau picioarele şi mă întrebam de ce toate îmi țin calea. „De ce nu mă lăsați să înaintez!” am țipat disperată. Am văzut lacul şi am ştiut că sunt aproape. Aici e! Trebuie să fie aici. Dan nu era nicăieri. Erau urme de sânge, atât cât pământul mai lăsase la suprafață. Am răsuflat uşurată. Dacă nu era acolo, însemna că se ridicase singur şi o luase pe cărare. Am încercat să-mi opresc inima care insista să-mi spargă pieptul şi să mă părăsească, dar am tinut-o cu mână şi am reuşit să ne întoarcem împreună spre drum. Atunci, mână mi-a căzut inertă pe lângă corp şi inima nu a mai rezistat. Mi-a sfâşiat pieptul şi s-a rostogolit la picioarele mele, moartă. Ochii mă chinuiau îngrozitor şi voiam să-i scot din orbite, pentru a opri tortura. În fața mea, trupul lui Dan atarna în ştreang. 

Nu ştiam dacă afară era întuneric sau reuşisem să-mi scot ochii. Nu mai conta nimic, nici durerea trupului, nici a inimii, fiindcă nu o mai aveam. Am început o cursă nebună prin pădure, mă izbeam de copaci, mă împiedicam şi mergeam mai mult târâş , fără să ştiu unde vreau să ajung. Deodata mi s-a făcut foarte frig şi nu întelegeam de ce mă înecam în lacrimi care erau foarte reci. De ce nu mai puteam să respir şi unde era pământul de sub picioare? Am inspirat adânc şi plămânii mi s-au umplut cu apă. Acolo, în lac, la început s-a zbătut frica, dar cu timpul am realizat că nu o puteam simți, fiindcă nu mai aveam inimă. Inima rămăsese lângă Dan, să îi țină companie în bezna veşnică. Atunci, m-a liniştit consolarea. Atâta timp cât spiritul încă îmi trăia în corp, bucuria de a mă descoperi printre cei morți întârzia să apară.  M-am lăsat atrasă în abisul negru al lacului. Drumul spre moarte a alungat oboseala vieții şi m-a deconectat de tot ceea ce părea a fi inaccesibil pentru mine în lumea asta, prietenii si dragostea.

M-am trezit la spital, după multe zile. M-am simțit de parcă abia mă născusem. Nu-mi aduceam aminte nimic şi nimeni nu pomenea ceva despre cele întâmplate. Din când în când, simțeam o durere în piept. Inima era la locul ei, dar o simțeam suferindă. Îmi era dor, dar de cine? Ce puteam să fac cu sentimentul ăsta ciudat? Să-l cănt, să-l culeg într-o poezie, să-l pictez? Poate, doar să-l plâng… Am ales să-l răspândesc către destinatari necunoscuți, aici, la Banca noastră de emoții, în speranța că-şi va găsi calea către inima celui care îl aşteaptă. Care este drumul care te duce la dor? Stie cineva? 

Hm! Ce e dorul? E gând de dorință şi poftă de desfătare,

E duioșie şi simțire plină de compătimire,

E durerea care sfâşie inimi pentru iubirea din depărtare,

E automutilare inimii  ce-n jar arde fără oprire.

Karamela îşi terminase povestea, şi pentru prima dată în camera de relaxare nimeni nu avea nimic de spus. În colțul ochiului Karamelei strălucea o nestemată. Era o bucățică de dor de dragoste, pierdută pe drumuri abrupte şi istovitoare.

Pata rupse tăcerea, tuşind uşor, după care spuse:

–  Pentru a se naşte o iubire cred că, în primul rând, trebuie să fii dispus să suferi. E un paradox, dar trebuie să fie acel sacrificiu de sine în care tu existi şi trăieşti prin partenerul tău. Toata viața, iubirea este o incertitudine.

Şefa îşi drese şi ea vocea şi schimbă subiectul, fiindcă emoțiile erau încă prea mari, pentru a continua pe acelaşi subiect.

– Dragi colegi, Banca Online de Emoții şi Sentimente se mândreşte cu statisticile din ultima perioadă, ceea ce înseamnă că ați reuşit să ajungeți la inimile oamenilor cu poveştile voastre. Haideți să mai mângâiem nişte suflete singuratice!

Vor urma si alte poveşti

Amalia 2018

ON-Ball3D-web

 

9 gânduri despre „Umilință şi răzbunare (Karamela 4)

  1. Tragedia iubirilor la prima vedere, mai cu seama a celor virtuale, imaginare, efemere, ireale, înselatoare, mortale ! 🙂 Faina povestea Karamelei ! Mai vreau, dar sa nu fie prea lipicioase ! 🙂
    Sarbatori superbe pline de magie, alaturi de cei dragi, draga Amalia !

    Apreciat de 1 persoană

  2. De la foarte lipicioasa, la posesiva si geloasa, Karamela nu are de facut decât un pas, ceea ce nu corespunde iubirii neconditionate, sacrificatoare, fara prejudecati, ideale, absolute, atemporale… 🙂
    Un Week end magic, draga Amalia !

    Apreciază

    1. Cred că trebuie să descopere singură asta. Poate o va afla o dată cu trecerea timpului, sau poate nu. Rămâne de văzut…
      Mulțumesc pentru gânduri, Iosif!

      Apreciază

      1. Timpul nu exista, nu „trece”, nu este o miscare trecatoare, ci este o expansiune evolutiva continua, infinita, constanta a gândului, a ideii, a dimensiunilor perceptiei constiente, inconstiente, subconstiente/supraconstiente, o proiectie electromagnetica a Luminii Divine din punctul 0 (zero) spre + sau – infinit…
        Întotdeauna cu mult drag ! 🙂

        Apreciază

Lasă un răspuns la Iosif Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s