Publicat în Povestea mea

La 16 ani (Karamela 3)

Indragosteala de iluzii (Karamela 1) + Dragoste la prima vedere (Karamela 2)

Odată ajunși la destinație, necunoscutul s-a făcut nevăzut. L-am2018-10-20 01.40.01 căutat toata seara, fiindcă ardeam de nerăbdare să-l cunosc. Eram sigură că mă asteaptă undeva, unde puteam să fim singuri şi puteam să-i sărut ochii care m-au privit cu atâta tandrețe şi buzele fierbinți care-mi strigau patimile. Cu toate eforturile mele, el era de negăsit, prin urmare mi-am abandonat căutările si m-am întors printre prietenii mei. 

Ali şi Geo porniseră în căutare de aventuri, dornici să ia pulsul vieții. Ioli si Chris fumau în curtea cabanei.

– Am crezut ca te-am pierdut deja, Kara, şi Ioli m-a cuprins cu brațele, strivindu-mă la pieptul lui. 

Aproape că-mi dădeau lacrimile de dorul iubirii şi simțeam că eram foarte aproape să cedez în fața insistențelor lui de a-i primi inima. Dar eu tânjeam după altă iubire. Trebuia să-l aduc pe necunoscut cumva in discuție, însă îmi era teamă să nu creez disconfort între noi. Eram protejata lor, dar simteam ca numai atâta timp cât aparțineam complet grupului lor. Mă iubeau cu adevărat, iar relația noastră crease un statut care se baza pe niște principii,  tacit acceptate de fiecare.

Într-un târziu, mi-am făcut curaj si am deschis subiectul:

– L-ați văzut pe tipul ăla nou, care stătea în autocar lângă noi? Cine e? Nu l-am mai văzut la şcoala noastră. Pare mai în vârstă decât noi.

– A absolvit acum zece ani la liceul nostru, a răspuns Chris. A venit în excursie împreună cu band-ul lui, ca să facă atmosferă şi să ne cunoaștem mai bine. Sărbătoresc 10 ani de la absolvirea liceului.

– S-a îmbătat ca porcul şi a îmbrățișat primul pat pe care l-a găsit. Deși, în autocar, mi se părea mai mult o pisicuță la cât de mult se gudura pe lângă tine. Şi Ioli, cu un oftat lung, m-a eliberat din brațele lui.

Sala de la parterul cabanei era plină de petrecăreți. Am dansat, am făcut karaoke, am jucat tot felul de jocuri, am băut câte trei-patru dintr-o bere, am fumat câte doi dintr-o țigară… Ce mai, cunoașteți voi magnifica viață de licean. Părea să fi uitat de necunoscut, dar, după discuția cu prietenii mei, am devenit de-a dreptul neliniștită. Băiatul necunoscut nu era băiat, era bărbat. Eu, o pustoaica a naibii de fluşturatica şi lipsită de experiență, dar temătoare față de lumea de dincolo de  bucla timpului în care ne aflam.

O chitară a început  acordul unei melodii, iar o voce caldă, dar atât de masculină, s-a auzit în microfon.

crezi că dragostea e un joc?… e actiune fără sfârşit… mereu emoție,

dragostea are nevoie de timp… e greu de găsit.

mâine îmi doresc să fie dragostea mai mare, fără durere, fără întristare,

când mă iei în brațe să mă frângi cu inima ta… să simt magia farmecului tău.

cerul e în ochii tăi, focul e în sufletul meu…

în brațele tale pot să zbor…

am să-ți strig numele, pentru că ştiu că asta-mi va uşura suferința.

vreau magie în viața mea… sunt un visător.

am nevoie de tine, iubito… nu pot să visez singur.

Ştiam cui  aparține şi pluteam hipnotizată spre dragostea vieții mele. Oare, pentru mine era cântecul acela? Oare, nu toate cântecele de dragoste erau pentru mine? Atât de multe emoții într-o singură zi mă frângeau. Eram incapabilă să realizez cât de vulnerabilă devenisem, din cauza unor sentimente pe care mi le impusesem singură, până la urmă. 

Necunoscutul nu se vedea. Era îngropat sub un munte de inimi tremurânde. Probabil nici nu-si mai aducea aminte de fata din autocar. Poate că am fost doar un vis învăluit în aburii alcoolului.  Trebuia să verific. M-am îndreptat spre el cu mersul meu seducător, pe care-l foloseam doar când aveam nevoie de o tactică. Fustița mea creață înfiera obraji în urma ei, dar si obrajii mei  mocneau a foc. Treceam bolborosind „Ce să-i spun? Doamne, ce să-i spun? As putea să fac o vrajă cu o şoaptă de iubire?” 

Probabil că făcusem vraja, fiindcă necunoscutul m-a observat brusc şi mi-a făcut un semn, care pentru mine era divin, semnul acela intim care semnifica o întelegere între noi, un secret. A tras cu ochiul. M-am topit, m-am făcut una cu podeaua, şi îmi era teamă să nu fiu luată pe tălpi de fetele din jur. 

– Dan! se prezintă el la prima lui pauză.

– Kara! şi am privit adânc în ochii lui. Era un zeu!

Şi am dansat. Nu mai voiam nimic, fiindcă aveam prezența lui. Si am lăsat iubirea să cânte între noi doi. Toate cântecele de dragoste erau ale noastre.

Au trecut clipe, sau poate ore, când Chris şi Ioli au venit lângă noi, pe ringul de dans. Ioli l-a bătut pe umăr pe Dan şi cu voce amenințătoare i s-a adresat:

– Hei, prietene! Nu ai găsit şi tu o mamă pe aici cu care să dansezi? 

Nu a mai aşteaptat răspuns şi i-a tras un croşeu în plex, şi în timp ce-şi apleca trupul Chris l-a lovit cu genunchiul în gură. În jur, se adunaseră o mulțime de colegi care-i ovaționau pe cei doi, facându-le astfel să le crească adrenalina. Se napustiseră asupra lui şi au început să-l lovească cu picioarele peste tot. Dar nici adrenalina mea nu putea fi potolită, şi rațiunea mea îmi spunea că trebuie să fug sau să lupt. Mi-am pus toată forța pe care o aveam, la cele 45 de kilograme ale mele, şi am tras de ei ca să îi opresc. I-am implorat, am țipăt, am plâns, dar nu am reuşit să-i înduplec. Atunci, m-am aruncat asupra lui Dan. Un picior a tâşnit spre mine şi m-a lovit în gură. Mă sufocasem de durere, dar eram hotărâtă să rămân acolo până s-ar fi liniştit Ioli si Chris. Nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe, cine a intervenit, cert este că toți am fost ridicați pe sus şi plasați în camerele noastre.

Va urma!

Amalia 2018

Reclame

3 gânduri despre „La 16 ani (Karamela 3)

  1. Wow, ce secventa superba ! Chiar m-am simtit prezent în acest scenariu plin descris în cuvinte expresive, care au puterea de a atinge si sensibiliza cu magia lor, sufletele bogate în valorile iubirii absolute. Merci, draga Amalia ! 🙂

    O duminica magnifica si fericita, alaturi de cei dragi !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Multumesc mult, Iosif!
    Multumesc si pentru melodia asta frumoasa. Sentimentele sunt mai puternice când fac inimi de adolescent să bată, pentru că dragostea-i atât de nouă pentru ei.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s