Dragoste la prima vedere (Karamela 2)

Prima parte aici.

– Toate personajele mele sunt fictive, vă repet. Orice2018-10-13 13.49.07 asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare, chiar dacă sună clişeic. Folosesc persoana întâi, pentru o deplasare mai uşoară printre gânduri. Şi să nu uit de disclaimer: mă consider exonerată de disconfortul care ar putea sa vi-l producă poveștile mele.

– Unealta cu care ne aduni la un loc este chiar starea de nesiguranță pe care ne-o induci pe parcursul narațiunii. Uite, îmi vezi palmele? Deja am urme de unghii înfipte în carne, şi Pata îşi arată palmele pe ecran. Avatarul lui chiar avea palmele scrijelite.

Pata era deja cuprins de febra poveștilor ce va să vină. Mereu cu voie bună, cu o glumă în buzunar, era în stare să inducă tuturor starea lui de „beție” de… veselie. Iubea poveștile  şi căra cu el tolbe pline de aventuri mondene, poveşti hilare, dar si iubiri amăgitoare, pentru că, nu-i asa?, întristarea se află mereu lângă bucurie, iar Pata ştie foarte bine asta.

Karamela avea, din nou, privirea pierdută. Aburii cafelei o împresurau şi dansau împreună cu gândurile ei.

Eram adolescentă, la minunata vârstă de 16 ani, când aveam cele mai multe toane şi libertate deplină de a face cele mai proaste alegeri, apanajul zeițelor nemuritoare, printre care mă număram şi eu.

La liceu s-a organizat o excursie. Am plecat cu autocarul. Ca întotdeauna, mă distram din orice, îmi plăcea să fiu în centrul atenției şi să fiu răsfățată, iar prietenii mei Ioli, Chris, Ali si Geo supravegheau totul, pentru ca lucrurile sa meargă pe făgaşul armoniei. Doar v-am spus, eram o zeiță! Râdeam necontenit, cântam, glumeam… atmosfera din autocar mustea de hormoni ai fericirii. Pentru că autocarul era foarte aglomerat, eram nevoiți să stăm unii în brațele altora sau chiar în picioare, pe culoar. Eu am fost component numarul doi pe scaunul lui Ioli, deşi el m-ar fi numit altfel.  Ali mi-a propus să îmi citească în palmă. Am fost sceptică şi l-am luat puțin în derâdere, dar ce aveam de pierdut, până la urma? I-am întins palma, a privit-o la început fugar, apoi tot mai serios, după care mi-a impins-o şi a refuzat să-mi mai spună ceva. 

– Ştiam eu că vrei doar să râzi de mine. Cum să ştii tu să citești în palmă?!

– Ştiu, am învățat de la bunica mea. Şi mama a încercat să prindă meșteșugul ăsta, dar ea nu e țigancă şi nu are har. 

În momentul acela, curiozitatea mea a crescut într-atât, încât am început să-l lovesc cu pumnii în umăr, să îl determin astfel să îmi povestească despre destinul meu. S-a menținut o vreme ferm pe pozitie, dar ca să ne putem continua călătoria în mod plăcut, sau poate îl dureau  brațele?, mi-a tras palma spre el şi a început să-mi explice:

– Pe linia vieții văd depresie. Uite aici, vezi puntea asta? Pe linia inimii, hm! eşti extrem de emotivă, dar şi foarte pasională. Poți fi foarte fericită, dar poți avea şi o mulțime de probleme. Văd o ruptură într-o iubire, poate din cauza unei morți,  şi asta curând. 

– Du-te, măi, de aici, că îti bați joc de mine!

Atmosfera s-a restabilit, dar inevitabil mintea mea a început să se frământe şi să analizeze eventualele posibilități. 

Pe mâna care se sprijinea de spătarul scaunului am simțit o atingere înmănuşata, rece. Nu am considerat a fi un gest inoportun, convinsă fiind că este o greseală. În scurt timp, scena s-a repetat, de data aceasta am simțit o mână fără mănușă care o mângâia pe a mea. Nu mai putea fi o întâmplare. Mi-am ridicat privirea plină de curiozitate, iar ochii unui  necunoscut direct  mă sorbeau. Am auzit undeva că bărbații iubesc cu ochii, iar femeile cu urechile. Ochii lui nu dezmințeau, dar urechile mele brusc nu mai auzeau nimic din exterior. Auzeam doar muzica inimii mele. Mi-am contopit privirea cu a „fiarei” şi imaginatia mea deja vizualiza drumul săgeții otrăvite cu amor, direct în adâncul inimii. Oricum, posedam un organ care nu avea niciun pic de rațiune, mereu tulburat şi în căutare de primejdii.

Ioli şi Chris au observat roşeața din obrajii mei şi starea de nervozitate care m-a cuprins şi m-au plasat, pentru protecția mea, pe un scaun mai depărtat.  Dar cum să ferești pe cineva de rău, dacă el îi contestă existența? Dragostea pe care o simțeam nu putea să fie rea, în cauză fiind: blândețe, gingășie, dorință şi încredere.

In camera de relaxare era, din nou, forfotă. Prill discuta cu Bigu, fiind oarecum de acord că povestea părea a fi exagerat de romanțioasă, departe de a se potrivi cu viziunea lor asupra dragostei.

– Cum poate să se îndrăgostească cineva prin autosugestie, Karamela? Asta mi s-a părut mie că s-a întâmplat. Cineva a avut timp să te studieze şi, să zicem, s-a îndrăgostit. La prima vedere sau după un răgaz de o oră. Dar tu? Doar l-ai privit, probabil preț de două secunde.

– Chimia dintre două persoane, Prill, încercă să explice Karamela, declanșează scântei şi face să apară fluturi în stomac. Nu ți s-a întâmplat?

– Nici nu-mi doresc. Iubirea asta imatură provoacă numai necazuri şi arată lipsa de caracter a protagoniștilor, fiind doar un joc al hormonilor.

– Chimia despre care tu vorbești se transformă în ceva concret? intervine Bigu în discuție. Fiindcă, pe mine, sincer, m-a plictisit melancolia asta. I’m in a love making mood, Karamela! şi aruncă o privire fugară către Şefa. Obrajii ei roșii l-au făcut pe Bigu şi mai excitat.

Bigu se autointitula un tip cam abject şi încerca să nu se compromită arătându-şi latura de persoană simțitoare, cum era de fapt. Părea că are de păstrat o reputație, parte a caracterului său pe care prietenii lui virtuali nu au ajuns să o înțeleagă, încă.

Pata se pregătea să-i dea replică lui Bigu, când Martzy cea iubăreață luă cuvântul:

– Poate că ai tu o poveste pentru noi cu mai multă tăvăleală, şi abia aştept să o aud, dar până atunci lasă-ne în melancolia noastră, fiindcă sunt suflete care au nevoie şi de afecțiune. Eu sunt o „berbeacă” înflăcărată şi nevoia de iubire nu-mi dă pace nici când dorm.

– Bine, conchista, vreau să văd cum îți tresare inimioara la povestea Karamelei.

– Este târziu şi unii dintre noi au o viață si dincolo de camera asta, zise Karamela. Ultimul care pleacă, stinge lumina… şi se deconecta.

De câte ori dădea logout, avatarul rămânea trist, cu capul lăsat în piept, într-un colț al camerei de relaxare. Acest aspect putea să fie deprimant pentru omul din spatele lui şi avea chiar efectul pe care se şi bazasera producătorii programului. În subconştient, omul simțea vina pentru că a abandonat o parte din sine acolo, în virtual, şi de multe ori aştepta cu nerăbdare revenirea în lumea pixelilor. Era o situație care credea dependență.

Va urma!

Amalia 2018

 

Reclame

7 gânduri despre „Dragoste la prima vedere (Karamela 2)

Adăugă-le pe ale tale

      1. Csf, ncsf, daca în infantilismul meu nevindecabil, înca ador si iubesc dulciurile, iar atâta vreme cât nu-mi dauneaza sanatatii fizice, sufletesti si psihice, le voi consuma si savura atemporal, cu aceeiasi placere si satisfactie copilareasca înnascuta. 🙂
        Duminica superba, scumpa, dulce si aromata Karamela ! 🙂

        Apreciază

  1. Moderatorul (Mijlocitorul) meu este în cer, de unde vegheaza ca totul, în micro si marouniversul Viu, creat din EL, prin EL si pentru EL sa se mentina într-un echilibru Adevarat, Absolut si Atemporal…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: