Karamela și îndrăgosteala de iluzii (1)

–  Ce bine miroase săpunul ăsta!

– Săpun? Mie îmi miroase a cafea. Tocmai am desfăcut pachetul.

– Încălzesc mâncarea?

– Da, dar vezi că acolo este frigiderul, nu cuptorul cu microunde!

– Îmi pregătesc patul, ca să merg la lucru!

Așa se întâmplă când Karamela este distrată. Stă cu privirea pierdută şi își caută gândurile cu ochii minții.  Acum se gândește la dragoste și la vulnerabilitatea fetelor. Este încă tânără, dar îi este dor să fie foarte tânără, la vârsta când îi plăcea tot ce era neobișnuit și totul i se părea nevinovat. A fost vârsta la care a experimentat mai ales dragostea. Atunci a realizat cât de uşor puteau fi cucerite unele fete, dar și cât de fulgerător le trecea îndrăgosteală. De foarte multe ori se amorezau doar de dragul iubirii, fie ea și fantezistă, și căutau fericirea înflăcărata, chiar dacă se îndrăgosteau de iluzii, de parfumul unui băiat, de scrisori sentimentale, fotografii cu artiști sau  de idei preconcepute. În mintea lor rulau imaginile unui film de dragoste virtuală, perfectă, fără the end. În poveștile lor de dragoste nu simțeau nevoia să fie doi. Totul era o joacă de adolescenți.

– Eh! suspină Karamela, la amintirea acelor ani. Dacă vreți să știți, această fericire este la îndemâna oricui, continuă ea, ca și cum prietenii ei ar fi trebuit să știe deja la ce se gândește. Și nici nu trebuie să depui un efort prea mare pentru a o avea. Sunt plăceri simple de care se poate bucura oricine, și nu se cere un CV în care să prezinți școlile înalte pe care le-ai făcut. Totul este să-ți păstrezi în suflet tinerețea, chiar și numai ca pe o metaforă, pentru că, nu-i asa?, tinerețea își urmează instinctul.

– Poftim? şi Prill se uită la ea cu ochi mari și părea că atitudinea impersonală pe care o adopta în Bancă dispăruse brusc.

– Îndrăgosteala, Prill, i se poate întâmpla și directoarei de bancă, șefa noastră cea serioasă, care exact de asta cred că are nevoie, ca să fie iar cum am cunoscut-o eu. Îndrăgosteala de… ceva, de preferat, de cineva, conştientizând urmările. „Carpe Diem”! Depinde doar de momentul în care are loc scânteia. Este o plăcere nevinovată și face oamenii fericiți dacă îi prind în momente ale vieții în care au nevoie să se refugieze, pentru a uita de necazuri.

– Cugeți sau visezi, dragă Karamela? Ai grijă să nu te cufunzi prea mult în visare, fiindcă te îneci.

Prill era o persoană care se considera echilibrată, în timp ce alții o  caracterizau drept banală, fiindcă, aparent, îi lipsea curajul de a-și depăși limitele. Totuși, era cea care făcea mereu apel la raționament, calitate care nu era mereu aprobată în grupul lor, care funcționa după principiul: „Fă-o, ca să nu regreți peste 20 de ani că nu ai făcut-o!”

Prill continuă:

– Totuși, acest gen de satisfacție poate deveni periculos atunci când aștepți să ți se răspundă în același fel, adică atunci cand treci de la îndrăgosteala pentru flori, fete, filme și ajungi la cea pentru băieți și speri la același răspuns. Atunci intervine suferința și constați că fericirea nu stă într-un moment ad-hoc, și că iubirea fantezistă este dăunătoare. Nu are aproape niciodata happy end. Intr-o poveste de dragoste este nevoie de doi!

Karamela o săgetă cu privirea și se înfricoşă la gândul că Prill ar putea să-i citească gândurile. Clar, fata asta știe mai mult decât arată, spre deosebire de ea care  a fost toată viața o visătoare. Iluziile o înflăcărau, chiar dacă acestea îi ardeau câte puțin din inimă. Din vise îsi formase viața, fiindcă era convinsă că himerele ei puteau provoca până la urmă realitatea.

– Chiar dacă ai dreptatea ta, de ce trebuie să ne aduci mereu cu picioarele pe pământ? Realitatea depinde de percepția fiecăruia, iar unii dintre noi vrem să ne bucurăm de viață căutând senzațiile plăcute, fără să stăm în amorțire până ne găsesc ele pe noi. Hai să transformăm tragedia într-o nouă şansă, iar pierderile să le facem mereu câștiguri! Am făcut greșeli? Da!, însă am învățat cu siguranță ceva din acele experiențe. Data viitoare voi fi mai pregătită.

În camera de relaxare, fie forfotind, fie vociferând sau dezbătând pe larg, toți aveau câte o părere. Desktopul Karamelei era plin de avatare expresive. Nu se aştepta să stârnească atâta rumoare cu subiectul ei.

Pata a încheiat discuția:

– Să învățăm de la marele înțelept și sfânt Dalai Lama: „Dacă dorești fericirea trebuie să cauți lucrurile care o produc, şi dacă nu dorești suferința trebuie să ai grijă să nu mai apară cauzele şi condițiile care o produc.”

Nimeni nu ştia că Şefa îi urmărea, deranjată de faptul că niciunul dintre ei nu era in Bancă, pe pagina poveştilor.

– Spune-ne o poveste, Karamela! sugeră Pata, persoana care se bucura de cea mai mare simpatie printre colegi.

– Ce ar fi să vă spuneți voi poveştile în Bancă?  Ce fericire este aia pe care nu o poți întreține cu bani!? şi Şefa se răsuci pe tocurile cui virtuale şi porni în cadență, cu toți soldățeii pe urmele ei.

Va urma!

Amalia

(- 1 – imbunatatit din Arhiva 2007)

Foto: paper artist, autor