Ca fata de (ne)măritat

A fost odată o fată și era una la părinți,

dar parcă despre asta tot timpul auziți.

Oricum, fata din povestea mea

tare capricioasă era,

şi să se mărite nici gând nu avea.

Fiul croitorului cu rochii de mătase a acoperit-o,

dar  ea le-a sfâșiat

și drept cârpe de praf le-a utilizat.

Fiul negustorului cu șiraguri de perle a împodobit-o,

dar  ea le-a îngrămădit

și la spălat oale le-a folosit.

Fiul crâşmarului cu vin a ademenit-o,

dar ea peste mucegai l-a turnat

şi otet l-a adunat.

 

Al ei părinte, mânios, pedeaps’-a căutat să-i dea,

sătul de nazuri şi capricii, când nici frumoasă nu era,

trufia să i-o potolească,

dorința să şi-o ‘ndeplinească,

noră la soacră s-o trimită, din casa lui să o gonească.

– Te du, tu fată, şi-ți adună înțelepciune de la şerpi,

potrivnicul de ți-l cunoaşte, nu te-ncununa cu lauri sterpi!

Te du, tu fată , şi-ți adună, de la dulcile mimoze,

sfială, jenă şi decență şi scutură-te de psihoze;

te mai adună, te îmbună, nu fii nebună,

de vrei o casă, rang, partidă bună!

– De nu mă placi aşa cum sunt,

om zăpăcit, mărunt şi crud,

te las, tu singur n-ai decât

mereu averi s-aduni, oricât.

Să nu mă plângi!

… şi pleacă, bolborosind în gând.

 

„Cuminte să fiu, ordine s-ascult,

slabă să mă prefac, proastă că sunt,

masă caldă să-i pun,

corsetul să-l strâng, până mă descompun,

dar nu oricum, cu zâmbet să mă indispun.

În robie scăldată, sculeață pentru a lui deliciu,

mână de lucru să fiu,

purtătoare de copii …

pentru mine, toate-s măgării!

Dar pot, pot a femeii arma s-o scot,

cu ea simțăminte să dau în clocot.

Bărbatul nu ştie cu calm să-şi păzească

a lui rațiune şi-onoare şi tact,

când cu seductie ea vrea să-l zăpăcească.

De caută intrigă, o găsește-n femeie,

căci nimeni mai bine cu focul să joace nu ştie,

iar când deprimat ajunge,

pe suflet alcoolul îl unge;

în lacrimi se-neacă şi plânge

când a lui libertate se scurge,

dependent de-al ei nur care-l distruge …”

(Chiar enervant e cu atâtea rime-n „ge”,

nota s-o schimbăm, final s-alegem „ască”.

Cine ar putea să făgăduiască,

că un capăt, până la urmă, o să găsească?)

Fata din nou să vorbească? Hai, că deja cască!

„… şi un război ar fi în stare să pornească

de femeie să uite că a lăsat-o acasă.”

 

Femeia independentă poate să fie

dacă are ai ei bani, fiindcă are-o meserie;

bărbatul trebuie să ştie că nu iubirea-i umple viața,

ci scopurile pentru care se trezeşte dimineața –

aşa a grăit o împărăteasă, soție de Napoleon.

 

Rimă încrucişată sau împerecheată,

monorimă sau deloc,

nu mă judecă prea aspru, că a fost doar un joc.

Epigon de mă consideri, tot nu mă simt obligată

Să mă supăr, să vărs lacrimi

Şi să simt că mă de deprimi.

Amalia

1. Nah, asta s-a întâmplat dupa ce am citit „Îmblånzirea scorpiei”. Ideea era alta, a ieşit exact pe dos. Fata mea trebuia să se mărite, de aici titlul, pe care a trebuit să îl modific uşor.

2. Şi îmi vine să vorbesc numai în versuri.