Publicat în Cartea!

GOG

Gog este un ins foarte deștept. Dezbate o mulțime de subiecte la care oamenii abiagog îndrăznesc să se gândească, darămite să le rostească. El are „poftele și fanteziile unui titan” și, chiar daca ar fi stăpânul complet al Pamantului, tot ar fi lucru puțin. El ar vrea sa fie Demiurg, dar dacă nu este posibil, măcar Demon.

Gog te face sa vrei să-ti folosești imaginația, iar daca nu ai, te face să scormonesti după ea. În cartea lui Giovanni Papini găsești numeroase subiecte pe care poți să le dezbați, fie în teme scurte, fie lungi romane. Uite, de exemplu, îmi place la nebunie ideea lui Gog de a putea purta măști, în funcție de dispozitie, de împrejurări – pentru înmormântări, flirturi, petreceri –  sau pur și simplu doar pentru a le asorta îmbrăcăminții.

Îmi este imposibil să nu-i dau dreptate când spune că oamenii se iubesc sincer doar pe sine, nu respectă și nu adoră decat propriul eu. Pe baza acestor argumente vine cu ideea ca omul să fie fiecare pentru sine însuși un Dumnezeu. Va crede doar în sine, se va idolatriza pe sine și astfel nu vor mai fi dezbinări din cauza religiei.

In altă ordine de idei, dar pe aceeași temă: dacă Dumnezeu este o creație a activității noastre practice și etice,  adică o invenție a mintii omenești,  de ce sa-l adorăm ca și când ar exista în afara noastră și să nu-l adorăm pe creatorul său,  pe om? Nu dezvolt ideea,  fiindcă vei găsi în paginile cărții concluzii interesante.

Gog îi vizitează pe Gandhi, Einstein, Freud, Edison și la fiecare dintre ei găsește concepte diferite de cele pe care le știam deja, convingeri neașteptate. De exemplu Edison: „Pentru bărbat,  cea mai grea încercare este aceea de a gândi, pentru femeie,  cea mai înfricoșătoare tortură e aceea de a naște. „. Dacă mașina gânditoare și mașina generatoare nu s-au inventat,  toate celelalte sunt degeaba.

Alte foarte interesante idei:

Poezii – Una dintre propuneri este ca poezia să aibă doar titlu, care să cuprindă toată esența; altă propunere este să aibă doar începutul versului și cititorul să continue după propria inspirație.

Oamenii = stele – se nasc,  trăiesc și mor la fel

Antici – o, atat de antici, dar atat de rationali!

Suflet – Auzi,  sa lași sufletul drept moștenire! Ce idee!!!

Chirurgia morala – să ai posibilitatea să te operezi de lăcomie,  de lene,  de senzualitate,  de spirit matematic. Ce idee!!!

Colecții – de obiecte confecționate în totalitate din organe și oase de oameni,  de uriași,  de personalități,  de inimi

…și atât de multe altele ca am obosit doar enumerandu-le.

Gog le-a încercat pe toate „s-a scăldat în aur” la propriu, doar ca să vadă cum este, apoi a ales, pentru câteva zile, să fie sărac, să umble pe drumuri și sa stea la mila celorlalți.

Ce sa mai?  Gog este ceva de genul „Stai strâmb și judeca drept”, dar genul excentric.

5/5 stele și l-as reciti oricând, cu plăcere.

Reclame

6 gânduri despre „GOG

  1. Citită f. demult, prin liceu. Gog e o încarnare a monstruozității lumii contemporane, lume care a păstrat dintre calitățile omenești doar o anume luciditate. Cel puțin așa mi s-a părut atunci. Am râs cu poftă la unele ”interviuri” absurde.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Poteci de dor Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s