Publicat în Bloguri, Util

O carte nescrisa – Mona

《Mi-am propus „să” … Să visez că pot, să cred că voi reuși și să fac! Nu prea am știu eu writerce înseamnă acest „fac”, dar nu m-am împotmolit în a mă intreba prea mult. Cumva, nu știu cum, am reușit să „fac” pași mici, pentru a continua să visez că pot și să cred că voi reuși》_ Mona, Facebook

Interviul cu Mona – O carte nescrisa, dezvăluie pașii pe care îi face pentru a reuși ce si-a propus: să scrie! Și scrie atât de dulce, curat, blând, dar și înțelept. Multumesc, Mona, pentru răspunsul la tema propusă din cartea Cum se scrie un text!

1)  care este locul preferat pentru scris?

Prefer să scriu pe malul mării, dar nu prea reușesc 🙂 Așadar, scriu acasă, de cele mai multe ori la masa din bucătărie. Nu am nevoie de un loc anume, îmi trebuie doar timp și inspirație.

2)  ce subiecte alegi cu preponderență?

Eu scriu de(spre) mine, înspre voi. Scriu gânduri și povestiri. Subiectele îmi vin firesc. O idee ce îmi dă târcoale și simt nevoia să o dezvolt. O amintire, un fragment din viața de zi cu zi. Mi-am creat și anumite personaje (de ex: D-na Mira) și astfel pot scrie despre orice, prin ochii lor. O pasiune de-a mea este să scriu povești personalizate pentru copii. Visez să cresc, în timp, și în acest sens.

3)  cum se așterne textul?

Cât se poate de firesc și natural. Nu scriu de foarte multă vreme, blogul meu nu are încă un an, sunt încă la stadiul de a-mi defini stilul. Asadar, nu despic firul în patru când scriu un text, las cuvintele să-mi vorbească. Și mă bucur nespus când văd că și cititorii aud spusele lor.

4)  cât timp lucrezi la text?

Aici,depinde. Având în vedere că scriu mai mult despre sufletul meu, nu pot spune că „lucrez” la un text. De cele mai multe ori pornesc de la o idee și cu fiecare propoziție, textul se construiește singur. Dar am unele, care parcă se scriu mai greu, parcă le lipsește ceva. Acelea stau confortabil sub formă de draft, până când „le simt”, din nou, firescul și scrierea îmi curge natural.

5)  ce tip de texte scrii?

Scriu povestiri scurte, trecute prin filtrul sentimentelor, trăirilor și amintirilor personale.

6)  de unde te inspiri?

Vai, de unde nu? 🙂 Din orice și din nimic. Dintr-o discuție, un gând, un text, de la voi, din mine… să mai continui? Pentru a scrie, trebuie doar să vrei și să știi să citești 😉 Inspirația vine…

7)  cum iti motivezi cititorii?

Recunosc, la asta nu m-am gândit. Îi motivez? Nu știu. Eu scriu. Am observat, însă un lucru. Pe WordPress, dacă scrii constant și ai bun-simț, cititorii vin. În timp se triază, dar rămâi cu acei oameni care știu și vor să te citească. Dacă vorbim despre „cititorii” externi (ex: Facebook), acolo trebuie să te implici. Depinde ce îți dorești și ce urmărești. Eu vreau să scriu, dar bineînțeles îmi place să fiu și citită, așadar încerc să mă ofer pe mine,de fiecare dată și să am răbdare să cresc alături de cei care îmi apreciază stilul.

8)  cum reții atenția cititorilor?

Mă repet, nu știu. Am avut unele feedback-uri, dar nu suficiente pentru a-mi face o idee obiectivă. Eu scriu, atât de simplu. Tu mi-ai citit unele texte, am reușit să-ți rețin atenția? 🙂

9)  porti discuții cu cititorii? accepți critici?

Îmi place foarte mult să am o interacțiune cu cititorii mei. Citesc și răspund cu drag, la fiecare comentariu. Am ajuns să îndrăgesc anumite persoane, deși le „cunosc” doar online sau prin intermediul rândurilor lor.

Critica o accept și o consider benefică, însă trebuie stropită cu bun-simț. Detest răutatea gratuită, jignirile și masturbarea intelectuală. Până la urmă, toți suntem amatori și consider că respectul reciproc trebuie să fie o condiție sine qua non.

10) poți să iti citești textele cu ochii unui cititor neutru? 

Nu. Fiecare text are ceva din mine și nu pot să mă detașez. Eventual, dacă pot spune asta, le citesc ca un cititor neutru când le fac corectura gramaticală.

11) cum iti apreciezi textele?

Eu sunt mândră de toate textele mele 🙂 După cum am spus, sunt la început. Prin fiecare text, învăț. Unele sunt mai mult parte din mine și le simt mai altfel, dar sunt mulțumită de fiecare articol înainte de a-l publica și îmi respect munca, chiar dacă privite de un ochi mai critic, anumite scriituri, au multe lipsuri. 

12) ce cauți în mod special la un text? dar la o carte?

Îmi plac textele și cărțile sincere, care transmit. Nu caut ceva, în mod particular, ador să fiu surprinsă. Evit textele prea încâlcite sau care se pierd în detalii. Voi aprecia întotdeauna o idee bună și talentul de a o împărtăși cititorilor.

13) ce ar trebui să mai intreb?

Cred că mi-am epuizat eu răspunsurile 🙂 Așadar, îți mulțumesc!

Sursa foto If You Want To Be A Writer

14 gânduri despre „O carte nescrisa – Mona

    1. Imi place ideea unei „doamne Mira”, un personaj care poate fi fictiv, dar si cat se poate de veritabil, asa cum imi pare mie ca este cel din povestirile tale. Imi pare foarte rau ca nu am stiut sa imi potolesc tumultul vietii, pentru a-i asculta pe batranii din viata mea. Acum, aproape ca trebuie sa-mi „cumpar” batranii si povestile lor. 🙂
      Multa inspiratie, draga Mona, in continuare!

      Apreciază

      1. Îți mulțumesc din suflet! La fel îți doresc și ție. Să ne citim cu bucurie, în continuare! 😊😘
        Ai intuit bine, e o împletire între cele două. 🙂

        Apreciază

      1. Esti prea amabila, Potecuto!
        Dincolo de aceste politeturi, cred totusi ca nu intamplator avem tangente unii cu altii. Uite, eu am de invatat de la tine dezinvoltura, iar de la Mona, blandetea.
        Atentie, sa nu invatati de la mine sarcasmul. 🙂

        Apreciază

  1. Vă mulțumesc foarte mult, dragelor. Potecuță, tu ești zâna bună a wordpress-ului. Mereu cu o vorbă bună și o încurajare pentru toți.
    Vă îmbrățișez!

    Apreciază

  2. M-am bucurat de interviul cu Mona. La multe dintre răspunsurile ei am simțit o mare consonanță cu propriile mele gânduri și mă scutește astfel de a-mi urma ideea inițială, aceea de a răspunde și eu la întrebări. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Eu m-aș bucura dacă mi-ai trimite raspunsurile tale pe e-mail, chiar dacă seamănă cu ale altora. Sigur voi descoperi particularitățile autorului Condei. 🙂
      În plus, linkurile către blogul tău îi ajută pe alții să-ți descopere povestirile. Categoria mea de bloguri este un fel de blogroll, util pentru utilizatorii wordpress.

      Apreciază

      1. Sunt gata cu răspunsurile la interviu. Mă iartă că nu știu adresa ta de e-mail. Știu că e pe aici pe undeva, dar nu-i dau eu de capăt 🙂 Fii te rog bună și trimite-mi-o cum știi mai bine. Platforma mea e mult mai simplă. Am lăsat-o ca la început, să nu-mi prind urechile.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu