Publicat în Bloguri, Util

Poteci de dor

Câți dintre noi nu am visat măcar o dată la o casă, într-un peisaj de vis, pe lângă writing-e1534854977822ea râuletele să-și curgă istoriile, potecuțele să ne poarte pașii mereu către viziuni noi, iar copacii să ne șoptească în gânduri?  Parcă poveștile s-ar așterne mai ușor pe hârtie.

A mai visat cineva să aibă măcar o mansardă într-o casă închiriată, cu vedere spre acoperișuri înalte din lemn, dar și spre frânturi din strada aglomerată, pe unde trec trăsuri și barbatii își apără onoarea în dueluri? Mi se pare locul ideal pentru bătut câmpii. Nu? Doar eu?

Momentan, mă voi mulțumi cu trapul pripit al zilelor noastre și îmi voi înșira gândurile atunci când prind un loc liber în tramvai sau așezată la masa din bucătărie, pe patul din dormitor sau la birou când nu mă vede șeful. Scriu, pentru că mintea mea nu stă o clipă locului și nu îmi pot permite să nu-i creez spațiu, dar nu mereu scrierea curge de la sine, tocmai pentru că îmi lipsește liniștea sau casa aceea cu râulet, potecuță și poienita. De aceea vreau să învăț să gândesc (scriu) mai logic, mai frumos și mai creativ și, din acest motiv, mi-am îmbogățit rafturile bibliotecii cu volume de gen: „Cum se scrie un text”, „Misterul regelui – despre scris”  și „Cum să nu scrii un roman”. Sunt cărți pe care mi-am propus să nu le parcurg superficial și pe care să le recitesc mereu. Țin cont de recomandările autorilor și exersez de câte ori îmi permite timpul.

Sunt la fel de interesată și cum scrieti voi, colegi de blog, textele pe care le publicați și pe care le citesc cu mare placere. Este recomandat să învățăm de la cei mai buni, nu?  Potecuta, pe numele său de alint binemeritat, a avut amabilitatea să îmi răspundă la întrebările puse pe această temă. Îi multumesc pentru faptul că și-a făcut timp să împartă cu mine din prietenia și bunăvoința ei.

Interviu cu Potecuta:

1) care este locul preferat pentru scris?
Nu am un loc preferat, nu e ca în cazul cititului. Totuşi, depind cumva de „aparat”. Nu pot scrie un text pe telefon, mi se pare greu şi mai mult mă încurcă. Aşa că scriu acolo unde pot sta cu laptopul în braţe. Totuşi, cele mai multe texte sunt scrise la muncă, în faţa PC-ului. Asta ar putea rămâne secret de stat 😀

2) ce subiecte alegi cu preponderență?
Nu le aleg eu, cred că ele mă aleg pe mine. Depinde de inspiraţie. Nu scriu decât foarte rar despre subiectele “fierbinţi” ale zilei sau perioadei aşa că nu stau să aleg, nici nu mă gândesc la subiect, scriu aşa cum dictează clipa.

3) cum se așterne textul?
Totul porneşte de la un declic. Un “zvâc”. Şi se dezvoltă în jurul acelei idei. Se scrie uşor şi repede dacă sunt eu în formă. Dacă nu… de cele mai multe ori nu se mai aşterne deloc.

4) cât timp lucrezi la text?
Uneori se scrie repede, alteori se întinde pe ore. Cum spuneam, cele mai multe se scriu la muncă. Şi mă opresc de multe ori pe parcurs pentru a mă ocupa de fişa postului. Se întâmplă şi să-mi pierd entuziasmul sau inspiraţia şi las pentru “mai târziu”. Dar nu amân mult, altfel nu îl mai pot scrie.

5) ce tip de texte scrii?
Despre păţaniile mele, despre gândurile mele, despre dorurile mele. Scriu cu rimă mai forţată sau mai albă şi scriu şi-n fraze mai lungi sau mai puţin frumoase. Nu există o tematică a lor, e un fel de amestec, din toate câte puţin.

6) de unde te inspiri?
Din mine. Da, ştiu că sună ciudat. Sunt uneori atât de aiurită, şi atât de … pe planeta mea, încât îmi dau subiecte aproape zilnic. Râd de mine cu o poftă nebună şi asta se pare că e o resursă nelimitată. Când scriu cu rimă, mă inspiră aproape orice. Asta nu înseamnă că pot scrie despre orice. Dar o frunză căzută în faţa mea mă poate inspira să scriu despre primăvară. Am spus că-s aiurită, văd lucrurile puţin altfel. Mă inspiră natura şi ceea ce simt eu când sunt în mijlocul ei. Mă inspiră oamenii şi ceea ce-mi transmit ei.

7) cum iti motivezi cititorii?
Nu ştiu ce înseamnă asta. Nu ştiu nimic din ce înseamnă trafic, cum să faci să, ce să faci să. Eu scriu aşa cum simt, aşa cum gândesc şi sunt aşa cum sunt. Nu ştiu să-i motivez şi nici nu m-am gândit la asta. Eu îi privesc pe cei care vin pe blogul meu aşa cum îi privesc pe cei care-mi intră-n casă. Le ofer ce am, cât am, nu împrumut de la vecini scaune din mobilier scump sau tacâmuri de argint ca să impresionez. Dacă se simt bine cu ce am, mă bucur şi le mulţumesc. Dacă nu, îmi pare rău. Adevărul e că eu nici nu scriu advertoriale. Deci îmi permit să nu ştiu tehnici de atragere de trafic.

8) cum reții atenția cititorilor?
Nici la asta nu ştiu să răspund. Poate că ei ar trebui să răspundă. Chiar nu ştiu. O reţin? Acum îmi dau seama că poate eu mai mult te încurc încercând să te ajut 😦

9) porti discuții cu cititorii? accepți critici?
Oooh, da! Iubesc comentariile celor care-mi trec pragul şi îmi face plăcere să stăm la taclale. Uneori se ajunge de la merele din postare la pere prin comentarii dar asta le face şi mai speciale şi mai spumoase.
Critici accept atunci când sunt critici şi nu răutăţi gratuite. Că una e să critici un vers că nu are rimă, că nu are măsură, că e prost construit. Şi alta e să scrii “fă, tu ai văzut unde ai pus virgula aia proasto”. Ai înţeles ideea.

10) poți să iti citești textele cu ochii unui cititor neutru?
Din păcate, nu. Niciodată. Uneori mă intimidează când mai mulţi îmi spun că e scris bine. Eu ştiu când public că atât pot, mai mult nu am de unde. Dar după ce public nu mi se mai pare că e chiar ok. Şi găsesc o grămadă de defecte.

11) cum iti apreciezi textele?
Ca fiind ale mele. Nu pot să spun mai mult. Că nu le pot aprecia obiectiv. Şi subiectiv înseamnă “hmm. Mda, nu e cine ştie ce”.

12) ce cauți în mod special la un text? dar la o carte?
Să mă prindă. O carte care mă plictiseşte la primele 60 de pagini… rămâne necitită. Textele sunt din altă categorie, ele nu se întind atât. Şi e mai simplu. Să nu conţină descrieri interminabile, atât.

13) ce ar trebui să mai intreb?
Cred că ai întrebat esenţialul, mi-au plăcut întrebările tale! Nu ştiu ce ar mai fi de spus.

Continui sa lansez invitatia la „dat din casa”.

Foto: Pinterest

7 gânduri despre „Poteci de dor

    1. În visul meu, în poenita, se află o masă rotundă, din tablă, vopsită în alb, pe care se află un laptop, o tavă cu prăjituri și o carafa cu limonadă. Și multă liniște …
      Referitor la întrebarea dacă iți poți citi textele cu ochii cititorului neutru, eu tocmai am făcut-o. Și am zis „Vai! Nu e bine!”
      Dar nu-i bai, mai exersez. 😉

      Apreciază

  1. Vezi? Şi eu fac la fel cu ale mele. Dar prin ochii mei, textele tale sunt minunate!
    Sunt lângă brazi, cu o limonadă în față şi o porție de papanaşi. Masa e rotundă, cu sticlă. E linişte acum. Adie vântul. Nu am laptop dar nici nu îmi lipseşte aici. Împart clipa asta cu tine.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Un interviu așa cum mă așteptam. Potecuța se miră sincer când află că este iubită. Și tocmai asta o face specială. Într-o lume invadată de mucava și plastic și…artificial, esența pură a naturii te înverzește la suflet. E ca și cum ai vedea pădurea și „potecuța” din ea. Îți dă oxigen.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Potecuța, chiar dacă este și ea, ca orice om, copleșită uneori de grijile vieții, nu și-a pierdut abilitatea de a împărți zâmbete și vorbe bune celor din jur. Asta o face diferită și asta incerc să învăț de la ea. Dar imi iese destul de rar. 😁

      Apreciază

Lasă un răspuns la Amalia Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s