Un om sfîrșit

„La începutul timpurilor,  omul a fost pur și simplu o bestie, o fiară vegetativă.  După aceea s-a ridicat la umanitate: si-a făurit unelte,  a pus stăpînire pe forța animalelor, a vîntului și a focului,  a deosebit încetul cu încetul gîndirea de nevoile conservării de sine,  s-a luminat și s-a sublimat în artă.  Dar viața lui era încă total împovărată de reminiscențe animalice, barbaria persista în el sub hainele de gentleman și sub cuceririle vieții mecanice,  scopurile ultime și comune ale existenței erau încă cele ale înaintașilor tîlhari: să mănânce bine,  să se bucure de femeile cele mai frumoase,  să poruncească celor mai slabi,  să fure de la alții cît se poate mai mult. Bucuriile supreme și cu adevărat supraanimalice ale gîndirii pentru gîndire,  ale gîndirii pure și dezinteresate, ale contemplației și ale creației artistice le erau cunoscute doar cîtorva oameni,  iar aceștia le cunoșteau numai în puține momente ale vieții. Umanitatea se găsea,  așadar,  la mijloc,  între fiară și erou (…) între bestial și divin. Trebuia smulsă din această ambiguitate,  din această contaminare. Trebuia ucis,  tăiat și extirpat tot ce mai era subuman în om,  pentru a-l face suprauman, un om pur și simplu, pentru a-l apropia de Dumnezeu,  a face din el o divinitate infinit vie în spirit și pentru spirit.

Care e partea cea mai înaltă,  cea din urmă,  cea mai nobilă,  cea mai pură din om?  Sufletul. Ca să acționezi asupra omului în sensul de a-l înălța, trebuie să acționezi asupra sufletului. Numai în direcția spirituală e cu putință să speri într-o schimbare radicală de drum, într-o răsturnare totală a fiintelor și valorilor. Partea cea mai elevată a omului e singura călăuză spre înăltime. Principiul viitoarei vieți divine a omului se află, în germene, în viața lui prezentă. Contemplația filozofului, extazul misticului, creația poetului, tot ceea ce ne îndepărtează de umilitoarele necesități ale conservării corporale, de dezgustătoarea vîltoare a intereselor pamîntești – se află în spirit. Iar spiritul e ductil, e maleabil, e perfectibil. Ascunde în sine promisiuni nedefinite și surprize nesperate, făgăduiește să posede germenele unor alte facultăți și primul impuls spre uimitoare dezvoltări. Dacă în viața omului va apărea ceva nou și măreț, va apărea din spirit; dacă vrem să perfecționăm omul trebuie să facem spiritul său desăvârșit. Toate valorile se află în el, toate determinările vieții exterioare și ale acțiunilor sale. Dacă spiritul s-ar schimba, s-ar schimba dintr-o dată întreaga viață. Daca și-ar propune țeluri diferite, dacă ar distruge în sine înșuși anumite preferințe si ar căpăta altele, existența omenirii ar fi întoarsă pe dos si înnoită. Toate problemele – naționale, sociale, morale – sînt, în fond, probleme sufletești, probleme spirituale. Schimbîndu-se interiorul, se schimbă exteriorul; reînnoind sufletul, se reînnoiește lumea.

Iar lumea trebuie neapărat înnoită. Viața oamenilor – înceată, greoaie, adormită, vulgară, fizică, infernală – mă îngrețosă din ce în ce mai mult. […]

O ultimă ascensiune era indispensabilă. (…) La început, omul era numai carne, apoi carne și spirit împreună, acum trebuia să devină cu totul spirit, numai spirit. După vîrsta animalică și vîrsta umană – vîrsta eroică, angelică și divină. După epoca forței – epoca inteligenței eliberate, a voinței dominatoare, a minții stapîne pe orice forță.”

Pentru a-mi începe misiunea, trebuie să fiu eu însumi sigur de mine, să mă curăț și să cresc în propriii mei ochi, să ating perfecțiunea morală și desăvârșirea intelectuală: să devin un sfînt și un geniu!”

Urmează să aflu cum sau dacă s-a desăvârșit Giovanni Papini,  romanul de față fiind unul autobiografic. Era un ins cu o personalitate complexă, care raporta lumea la eul propriu, dar, cred eu, se întâmpla asta fiindcă nu suporta mediocritatea lumii și mereu tindea spre perfecțiune. Personalitatea lui fermă l-a condus spre o muncă asiduă asupra lui însuși și la nevoia de a cunoaște absolut totul. Mă întreb dacă obsesia asta nu a dus și la un pic de nebunie.

De Giovanni Papini recomand si GOG

Tot Papini mi-a trezit și amintirea despre cea mai dragă prietenă a mea, Biblioteca.