Publicat în Cartea!, Sinapse

Cum mă-nveți, Doamne, așa mă ai!

Continuarea scrisorii unui muribund,  pe nume Ipollit, din cartea lui Dostoievski – Idiotul, care se întreabă, în ultimele zile de viață, ce rost are să vrea să trăiască aceste zile și pe cine ar supăra dacă ar vrea să le pună capăt? Cine ar vrea să-l vadă torturat de chinurile bolii și ce misiune mai poate avea întru împlinirea planului divin. El și atâtea milioane de suflete…

„Religia!  Admit ca viața veșnică există și poate că întotdeauna am crezut în existenta ei.  Să zicem că flacăra conștiinței a fost aprinsă prin voința unei forțe superioare,  că mintea taaceastă conștiință,  rotindu-și privirea asupra lumii,  a spus: exist! și că pe urmă,  deodată aceeași forță i-a poruncit să se stingă,  pentru că așa trebuie,  în numele unor imperative de ordin superior – și chiar fără a explica pentru ce anume – fie, admit totul,  dar rămâne aceeași întrebare: ce nevoie mai era și de umilința mea?  Chiar așa, nu poți fi oare sfâșiat,  pur și simplu,  fără să ți se ceară să-l și binecuvântezi pe acela care te sfâșie? E cu putință oare ca acolo sus să se simtă cineva într-adevăr jignit pentru că nu vreau să mai aștept cincisprezece zile? Nu cred,  Citește în continuare „Cum mă-nveți, Doamne, așa mă ai!”

Reclame
Publicat în De suflet

Adrian Berinde

SĂRUTĂ-MĂ

Sărută-mă, acum cât mai e vreme!FB_IMG_1525617929896
Pământul se cutremură sub noi,
Un pumn de explozibil
Se-mprăștie prin vene,
A-nțepenit și timpul… și s-a oprit la doi.

Sărută-mă, acum cât se mai poate!
Neliniștea din oameni stă la pândă,
Orbiți de strălucire, se târâie în coate
Înspre țara-n care lupii vor să-i vândă.

Sărută-mă, acum cât mai sunt păsări,
Cât norii sunt albaștri și dispar!
E timpul să-nțelegem că lumea e în flăcări
Și vom lăsa iubirea să ardă pe altar.

Sărută-mă acum, cât suntem vii,
Cât încă viața se rostește-n cercuri!
Cocorii-n zbor mai scuipă ciocârlii –
Acei ce ne-au jelit la nunțile de miercuri.

Sărută-mă acum, în miez de noapte!
Îmbracă-te cu mine pe ascuns!
Ascunde-mă la tine între șoapte
Și spune-mi vorbe care încă nu s-au spus!

Sărută-mă pe țărmuri sau pe soare!
Exodul a-nceput demult în ceruri,
Pământul stă-n vitrină și totu-i de vânzare.
Îmbracă-te, că-i frig și simt că tremuri!

Sărută-mă acum sau niciodată,
Pe frunte, sau pe ochi, sau pe orbire!
Iubita mea, sărută-mă odată!
E lumea-n foc și n-am să-ți mai fiu mire.

Are loc o strângere de fonduri pentru domnul Adrian Berinde, bolnav de cancer,  pentru tratament în Germania. Mai multe detalii se găsesc pe pagina de facebook a dânsului.

Publicat în Recreere

Replici furate aleatoriu

Am primit o provocare (în ziua de azi se numește tag, în urmă cu câțiva ani îi spunea leapșă): replici adunate aleatoriu (de la alții) care să formeze un întreg logic. Am ales în zanafuncție de starea mea de spirit.
***
Mi s-a înscenat amorul. Cineva încearcă să ascundă adevarul. Cineva ar trebui să vorbească. Merg pe culoarele incertitudinii, nori negri de plumb mă apasă. M-am săturat să mă joc cu mine…
Ma pricep să fiu nebună…
Nu-mi pot anihila dorințele.
Pot să mă ridic. Nu mă ajuta… Citește în continuare „Replici furate aleatoriu”

Publicat în Recreere

Povești din tramvai

Contrar oamenilor de povești din tramvaiele trecute, azi am chef să mă distrez. Cred că orice poveste este amuzantă sau tristă în funcție de unghiul ocheadelor și de impinge babajudecata clipei.  Dacă eu acum sunt predispusă la un avânt optimist nimic nu mă oprește să zic „pe cai, că se filmează!” Apropo, vreau să-mi iau trotinetă cu motor. Nu are legătură apropo-ul? Scuze, s-a strecurat…

<<Johann Amos Comenius, (…) consideră că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”>>. – citat de pe 1cartepesaptamana Citește în continuare „Povești din tramvai”

Publicat în De suflet, Pe cand traiam in Vise

Am să-mi doresc…

Mă duc să dorm. Știu că vreau să visez frumos. Îmi impun să visez frumos, dar abstract-5despre ce? Cândva m-aș fi gândit la cele multe și mărunte pe care le voiam în viața mea. A fost o perioadă în care nu știam că totul pe lumea asta este trecător și totul este deșertăciune (cum tot aud în jur și citesc în cărți) și aveam dorințe mediocre care mă satisfăceau pe moment și îmi excitau spiritul banal. Tinerețea,  entuziasmul și frumusețea atrăgeau cele bune și păreau de ajuns. Și erau de ajuns. De ce să fiu nerecunoscătoare?  Îmi doream și se întâmplau. Dorințe mediocre,  destin Citește în continuare „Am să-mi doresc…”