Subluna

Din cuvinte cheie, alese la întâmplare:

Simfonia era pe sfârșite. Doar câțiva spectatori mai rămăseseră în sală. Se prefăceau că aplaudă,  poate de milă,  poate de frică… Când ultimul spectator a părăsit sala,  căutătorul de talente a pășit pe scenă, cu figura șireată a agentului de marketing, pe care o avea pregătită pentru situații de criză. Curajos, a întins cartea de vizită spre dirijor și cu glas sigur i s-a adresat: „Talent tu n-ai cât crezi că ai, din doi de do unul sa tai. În casa mea de vrei să stai,  te-nvat din băț cum tu sa dai.” Tentaculul alb,  înmănușat al dirijorului, a ridicat brusc bagheta și a înfipt vârful ascuțit în mână căutătorilor de talente. Țipătul lui a străpuns pereții Operei și a trecut dincolo de sfera protectoare a Ariei Artiștilor. Căutătorul Călător al Sublunei și-a înfipt ochii însângerați, ieșiți din orbite, în cei ai dirijorului,  a trecut dincolo de ei și i-a ars creierul,  lăsându-l naframă la picioare. Muzicienii au reacționat instantaneu și cu tentaculele au format o plasă de protecție, prin care nu mai trecea nici aerul. Aflat fără speranță de scăpare,  căutătorul cel călător din Subluna, și-a chemat în ajutor Slujitoarea. Pelerina ei roșie, imensă,  care ardea cu flăcări  supradimensionate, a cuprins toată scena. Cu o cruzime greu de stăpânit, slujitoarea a desprins bucățile de tentacule arse din jurul stăpânului său. Cei care au reușit să jongleze printre usturătoarele flăcări,  au fugit spre Aria vecină, de unde puteau să plănuiasca capturarea căutătorului călător și a slujitoarei.

Noua Arie nu era tocmai prietenoasă pentru ei,  cum nu era nici pentru inamicii de care încercau să scape. Măcelarii erau cunoscuți drept mâncători de oameni, lucru care putea sa fie în avantajul lor. În trompe și cuțite s-au luptat muzicienii și măcelarii până când au căzut la o înțelegere. „Măcelari, ficat de oameni veți mânca și cu trompe nu vă vom mai sufla!”. „Fie!”

Sub luna albastră a noii ere, muzicienii cu tentacule și trompe,  găteau pe grătare încinse ficăței,  inimioare si  creierași, pentru noii lor prieteni măcelarii, mâncători de oameni. Măcelarii frigeau deasupra pelerinei roșii, care încă era în flăcări,  câțiva ochișori înfipți în bețe lustruite bine cu briceagul.

Nu vor mai dormi până când va apărea primul curcubeu și vor putea să își aleagă noul  Conducător care să-i îndrume în expansiva căutare de oameni, dincolo de Subluna sub care acum se aflau ei. Au ales și numele viitorului lor conducător: Agresiv Muzico-Măcelar.

Regulile jocului:  Cam penibilă povestirea, recunosc, dar jocul meu a urmat următoarele (mele) reguli: Regula nr. 1-  primele 15 cuvinte care îmi vin în minte (chiar compuse) le-am așternut pe „hârtie”…

Regula nr. 2-  …după care, am umplut spațiile între ele cu primele idei, primele propozitii care mi-au venit in minte. Spațiul dintre cuvinte l-am micșorat sau mărit în funcție de inspirație.

Regula nr. 3 – Se citește povestea, cu voce tare și cu intonație,  unui membru al familiei. Dacă membrul familiei lasă capul în jos,  pe brațe și cască zgomotos, înseamnă ca trebuie sa lași naibii regula 2 și să retușezi ideile care ți-au venit din prima,  fiindcă nu se leagă.

Regula nr. 4 – Nu mai citi și a doua oară textul vreunui membru al familiei,  fiindcă riști să-l arunci cu totul la gunoi.

Foto  –  A zis fiică-mea, cea mică, să spun că ea a făcut desenul, ca să nu mă fac de rușine.