Mă ucide rușinea

Azi m-a rupt rușinea.  Azi,  aversiunea față de semenii mei a ajuns la apogeu. Rușinea asta e ca o boală cruntă, fără leac. Se pare că nu există tratament,  iar eu nu mai pot să trăiesc cu boala asta. Doar două zile mi-au trebuit pentru observațiile de mai jos și concluzii. Sunt peste 850 de cuvinte,  dar nu voi rupe textul în două,  fiindcă ar însemna să  înjumătățesc supărarea mea. 

*Din firobuz observ un turist străin, tip nordic. Avea rucsac pe spate și o geantă de mână. Se oprește brusc,  parcă amintindu-și ceva, sau poate îl oprește nevoia, și își controlează buzunarele blugilor și a gecii. Mai întâi, bate cu palmele peste buzunare, apoi le controlează interiorul și chipul lui e tot mai stresat. Ar fi și mai crispat dacă în fața lui nu ar fi un firobuz plin de oameni care îl urmăresc. Aparent calm,  dar înciudat, își ridică geanta și pleacă. Unde?  Dacă nu mai are telefonul ca să poată comunica,  să se poată orienta?  Dacă nu mai are portofelul cu bani și acte și nu mai are cu ce să-și plătească drumurile și cazarea, nu mai are acte și …e pierdut?  În România ești pierdut ca ins născut aici,  vorbitor de limba română,  cunoscător al locurilor,  darămite ca străin! În România nu există respect pentru ABSOLUT nimic. Totul este o prefăcătorie imensă. În condițiile astea,  am simțit cum un pumnal îmi sfârtecă inima. Și eu eram între stații și nu puteam să fac nimic! La gândul că nu pot să fac nimic  aproape m-au podidit lacrimile. Ce aș fi făcut?  Mai întâi, mi-aș fi cerut scuze în numele poporului român, asta dacă aș fi știut să vorbesc suficient în engleză (cât de inaptă mă simt!), apoi m-aș fi oferit să-i dau niște bani, cât să se descurce cumva,  să ia legătura cu cineva,  să ia naibii un tren spre o țară civilizată (nu, eu nu promovez România decât după ce se face curat în ea). Asta aș fi făcut și eram foarte hotărâtă. Am avut o apăsare în piept toată ziua. Mă simt și acum de parcă a murit cineva. Oare exagerez?

*Nemernicul de ratt ne obligă să cumpărăm un abonament general, pe care  l-a scumpit (93 lei). A și scos toate opțiunile ajutătoare ca să ne forțeze mână la cel mai scump abonament.  Toate astea în condițiile în care așteptăm după mașinile lor până ni se lățesc tălpile sau ne ies venele prin piele; în condițiile în care în firobuze și în tramvaie e stăpân jegul (nu detaliez, știe toată lumea); în condițiile în care, în tramvaie, vara curg apele șiroaie pe noi, fiindcă motoarele sunt supraîncălzite și emană căldură; în condițiile în care șoferii țipă, de-a dreptul țipă la călători,  îi ceartă, îi amenință, înjură în trafic, îi deranjează cu muzica lăutărească dată tare, nu le deschid ușile,  îi transportă de parcă ar căra saci de cartofi, merg foarte repede și riscă să-i accidenteze; în condițiile în care cineva de la logistică nu știe să coordoneze mijloacele de transport în așa fel încât să fie legături între ele și între zone; în condițiile în care oamenii sunt foarte înghesuiți și sunt obligați să simtă mirosul acru de sub brațul individului de lângă, să își frece corpurile între ei, fără să se mai respecte spațiul intim; în condițiile în care 11 km îi fac cu ratt în minim o oră,  de obicei 70-75 minute și chiar 90 câteodată; în condițiile în care,  dacă vrem să ajungem dracului la serviciu sau acasă trebuie să o luăm la pas.

*Orașul Timișoara este foarte murdar. Respir nisip, mănânc nisip, calc în căcați, grămezi de chiștoace mi se lipesc de tălpi,  vântul îmi suflă în față pungi și alte ambalaje,  o coajă de banană atârnă pe o balustradă,  pahare de plastic se rostogolesc pe caldarâm, hârtii decorează parcurile,  pahare cu cafea,  reviste,  pliante ocupă băncile din stații,  pungi,  sticle goale,  doze  se clatină în tramvaie,  bulevarde lungi,  cu caldarâm modern,  se sufocă în mizerie, toamna,  covoare groase de frunze învechite se bat cu hârtiile pentru supremație, copacii rupți și crengile căzute la furtună așteaptă luni bune, pe străzi, perioada curățeniei generale,  clădiri vechi,  cândva palate și conace,  se ascund rușinate de zdrențele pe care le poartă.

*Mașinile (dăm vina pe ele) ocupă TOATE trotuarele,  și alea murdare,  noi trecem pe străzi (și alea pline de bălți și noroaie); mașinile trec pe roșu doar ca să nu își piardă locul pe carosabil,  să nu se strecoare alta în loc;  mașinile care trec pe roșu blochează trecerile de pietoni și nu le pasă că pietonii au verde la semafor;  mașinile (în grupuri de câte 2-3) trec,  la schimbarea de sens de mers!,  chiar dacă au interzis,  prin fața pietonilor când aceștia au verde, mașinile parchează FIX în curbe și nu mai există vizibilitate,  mașinile parchează pe toată gradina mea și-a ta, pe  tot trotuarul meu și-al tău, pe toată casa mea,  în patul meu și nu primesc amenzi.  Și eu, noi la cine să ne plângem? La Robu? politia,  retim și ratt sunt în subordinea lui. Au distrus orașul cu incompetența și lenea lor.

Poza nu este recentă, dar mai conteaza? Este din toamnă.