Contrar oamenilor de povești din tramvaiele trecute, azi am chef să mă distrez. Cred că orice poveste este amuzantă sau tristă în funcție de unghiul ocheadelor și de judecata clipei. Dacă eu acum sunt predispusă la un avânt optimist nimic nu mă oprește să zic „pe cai, că se filmează!” Apropo, vreau să-mi iau trotinetă cu motor. Nu are legătură apropo-ul? Scuze, s-a strecurat…
<<Johann Amos Comenius, (…) consideră că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”>>. – citat de pe 1cartepesaptamana
In aceeași ordine de idei, un tânăr de vreo 16 ani coboară din troleu doar ca să ajute o mămică să dea jos caruciorul cu bebe. Dincolo de banalitatea acestui gest este faptul că băiatul a observat că mămica dorește să coboare și s-a asezat, din timp, lângă ușă, ca să fie aproape. Tuca-l mama lui pe el!
*O bătrână, tare greoaie, trece strada printr-un loc nepermis, la o oră în plin trafic. Mașinile nu se răresc, iar ea reușește să provoace arta și formează o frumusețe de încălcitură de mașini. O femeie aleargă spre ea și îi arată trecerea de pietoni. Bătrână dă din mână a lehamite și cu gesturi excesiv de calme arată spre scurtătura pe care vrea să o traverseze. Femeia, ce să facă? O prinde de braț, oprește mașinile și șontac-șontac se îndreaptă spre stația de tramvai. Ca un om civilizat, bunul samaritean nu se întoarce pe același drum, deși acum avea acces, și ocolește drum x 10 până la trecerea de pietoni. În lumea asta, mașinile au prioritate, nu oamenii.
*Tramvaiul este în stație, stația este foarte aglomerată. O babă (asta-i babă) foarte mare, foarte grea, încearcă anevoios să urce în tramvai. Prinde ambele bare și parcă vrea să tragă tramvaiul spre ea. O tânără o sprijină din spate și încearcă să o urce cumva. Baba, cu voce nervoasă, țipă: „De ce mă împingi, nesimțito! Nu poți să ai răbdare?” „Vreau doar să vă ajut”, zice fata, înrosindu-se când realizează că gestul ei este privit printr-o ocheada de stânga. „N-am nevoie să mă ajuți tu. Vezi-ți de treabă”. Unii oameni trebuie lăsați să moară.
*Două babe se bat pe locurile din față:
Vreau să stau și eu.
Hai, intră.
De ce nu mă lași pe mine la margine?
Eu merg până la judetean.
Dar eu cobor mai repede.
Vrei să intri sau nu?
Baba intră.
Dar eu sunt operată de nuștiuce și nu pot să stau așa înghesuită.
Da’ eu nu sunt operată? Crezi că eu sunt sănătoasă?
Da’ eu sunt operată acum, recent.
Baba de la margine își întoarce privirea, își astupă urechile și mai-mai să închidă și ochii. Cealaltă vorbește în continuare. Vorbește. Boscorodește. Bolborosește.
Ai zis ceva? întreabă baba adormită
Vreau să cobor.
De ce te-ai mai așezat pe scaun dacă ai mers așa puțin?
Ca să mă cert cu tine.
Tare mă distrez când babele sunt rele unele cu altele.
*Mama (aprox 40-42 ani) și băiatul ei adolescent în tramvai:
L-am văzut pe tata (sper că nu era vorba de tatăl baiatului) în tramvai cu o altă femeie. Când l-am întrebat ce face, el „nu, că nu știu ce”, dar se pipăiau pe scaune.
Băiatul ridică încurcat din umeri și întoarce privirea. Mama continuă să îi povestească diverse, of course, neinteresante pentru adolescent: facem, plătim, ne întoarcem, strângem, etc.
Uite la ăla! Părul e totul pentru el. Îl face să creadă că e bărbat, săracul de el!
Frizura altui tânăr era subiectul. Ras lateral, păr lung în vârful capului și o bandană prinsă pe frunte îi dădea băiatului un aer de vacanță. Râdea cu femeia de lângă el.
Și aia de lângă e mă-sa.
Mama, zice băiatul, dăndu-și părul creț peste cap, tu mi-ai luat jointul din rucsac?
Exagerez doar puțin.
Felicitări !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O autentica aventura, prin fauna junglei mileniului 3 ! 🙂
ApreciazăApreciază
Am obosit în jungla asta. Noroc că putem sa ne resetam din când în când și să trecem mai departe.
ApreciazăApreciază
Cine va rabda pâna la sfârsit va fi mântuit (eliberat) !
ApreciazăApreciază