Cabala calului Pegas

Cabala calului Pegas este un volum de numai 90 de pagini de dialoguri filozofice și alte 30 de pagini cu note ale traducătorului Smaranda Bratu Elian. In ciuda dezbaterilor atât de exagerate și ciudate, în care folosește un limbaj savuros, liber, Giordano Bruno este serios și ideea principală se succede în mod logic. Dialogul moral este prezentat de Bruno aparent în bășcălie, ca un apendice la Alungarea bestiei triumfatoare. Are personaje neobișnuit de caraghioase, fantastice și ambigue: în prima parte apare un om care într-o existența anterioară a fost măgar, în a doua parte, un măgar în carne și oase.

In volumul precedent, Jupiter anunță că o cugetare specială va fi făcută cu referire la două dintre locurile cerești: Eridanul – care se află între cer și pământ și  Ursa mare – aflată în vecinătatea Adevărului. De aici pornește dialogul de față și atrage atenția că el trebuie gândit în contextul marii reforme preconizată de părintele zeilor.

„Cabala calului Pegas se ocupă de cele două locuri rămase vacante și de virtuțile care vin să le ocupe, anume de Asinitatea abstractă, menita să stea alături de Adevar, și de Asinitatea concretă, aflată în cealaltă parte a cerului. Cele două forme de asinitate sunt două ipostaze ale cunoașterii: asinitatea abstractă (din prima parte) este înțelepciunea și cunoașterea în legătură lor cu lumea divină,  asinitatea concretă este ignoranța și nebunia lumii noastre […] și are rolul de a lămuri limitele și șansele cunoașterii înseși, în diverse perspective filozofice și religioase.” – S.B.E.

Discuția de față, care țintește spre etică dar are drept subiect teoria filozofică asupra capacității omului de a cunoaște realitatea și de a ajunge la adevăr, este strâns legată de teoria bruniană în a cărui concepție universul infinit este în continuă transformare și se răspândește de la aceeași substanță materiala și aceeași esență spirituală, în care fiecare formă de existență individuală revendică aceeași importanță și demnitate, în care sufletele transmigrează în mereu alte trupuri, drept care măgarul poate deveni om, iar omul măgar.

Apărătorii credinței creștine au văzut în blândețea și simplitatea măgarului trăsăturile recomandabile drept credinciosului creștin. De aceea creștinii și iudeii nu se mânâie când, în Sfintele Scripturi, sunt înfățișati prin calificativul și caracteristica de măgari; îi numesc măgari, îi definesc măgari: ori ne luăm după sensul literal și moral, ori după cel alegoric sau anagogic, înțelegem un om drept, un om sfânt, un om al lui Dumnezeu.

„Măgărița și măgărușul ei” – umilință și smerenie?? ” dezlegați-i și aduceți-i la mine” sau „Domnul a deschis gura măgăriței și ea a zis lui Balaam” sau „Vai, Doamne, eu nu știu grăi.” sau „Dumnezeu i-a deschis gura” sau „Ego ero in ero tuo” adica „Eu voi fi în gura ta” repetat de nenumărate ori.

Întâlnim măgari și în alegoria înțelepților antici. Măgarii, prin răgetele lor, i-au anunțat pe zei că Uriașii atacă Olimpul. Divinul Samson, înarmat cu o falcă de măgăriță, a răpus mii de filisteni.

Aceleași trăsături vin să sublinieze distanța abisală care separă inteligența divină de inteligența umană. Predica evanghelică a corodat și apoi chiar răsturnat, după Bruno, valorile pe care se întemeia marea civilizație antică, dând naștere unei societăți care are drept valori supreme ignoranța, inacțiunea, și smerenia.

Ca să analizez cărțulia asta am nevoie de vreo 2000 de cuvinte, atât de vaste sunt concepțiile și principiile lui Bruno în încercarea de a dezvolta un nou proiect de societate omenească și un nou om.  Bruno, ca și Machiavelli, consideră că pacea și bunătatea societății este piatra de încercare a religiei. Sunt de neacceptat, după ei, religiile care sunt detașate de soarta societății. Mântuirea păcatelor se face prin Virtute și voința omului, nu prin darul proniei cerești, care pare arbitrar.

De acelasi autor: Lumînararul

Postul este conceput cu ajutorul prefaței, scrisă de traducătorul Smaranda Bratu Elian.