Publicat în Sinapse

Delirium duminical. Nu țin minte a câta oară

Cândva, duminica era pentru delirat pe blog. Simțeam că am mai multă putere de înțelegere, aveam o dispoziție specială pentru autoanaliza și autoironie, însă în delirium meu norocduminical nu prea găseam nimic ilar care să mă binedispună. Încerc un mixt din azi și din ieri și sper doar să nu adorm de plictiseală la tastatură.

* „Jupiter: – De ce n-are păsărica nasturi?

Mercur: – Pentru că, vorbind elegant, cocoșelul n-are degete ca să-i descheie.” – Giordano Bruno

* In Venetia anilor 1566-1567, curtezanele (sau curvele) sunt tratate cu deosebit respect, cum rezultă dintr-o ordonanță care spune că nicio persoană nobilă, de orice rang și conditie ar fi, nu are voie să cuteze a jigni sau adresa cuvinte ofensatoare si necuviincioase curtezanelor: ceea ce nu s-a legiferat niciodată pentru celelalte femei (pe lângă faptul că erau scutite de orice taxa). Multe am mai învățat de la Giordano Bruno.

* Norocul ni-l facem cu mâna noastră se zice, dar eu cred că norocul ori îl ai, ori nu-l ai, adică vii cu el la naștere. Dacă ursitoarea ți l-a prezis, norocul chiar dacă se schimbă el nu te părăsește. Nu cunosc criteriile pe care ursitoarele le au atunci când te miruie cu virtuți sau te osândesc cu vicii, dar am așa… o bănuială că vor să râdă de noi. Altfel, norocul n-ar da pământ gras cui nu-l lucrează, n-ar da livadă bogată cui n-o culege, bani din belșug cui nu știe să-i cheltuiască, poftă de mancare cui n-are ce băga în gură, sănătate, libertate și iubire cui nu știe să le prețuiască. Dar cum norocul este orb, probabil că rătăcește de nebun până se prinde de-un cleios aflat la locul și momentul potrivit.

* „Mare ciudățenie și lumea asta! Unii fac păcate peste păcate și nu se căiesc nici o singură dată, alții se căiesc numai după un puhoi de greșeli, alții dau de belea din prima, alții nici n-au păcătuit încă și se consideră vinovați și alții suferă fără a păcătui, iar alții fac penitenta pentru păcatele altora.” – Giordano Bruno – Lumînararul

* Stau pe scaun, închid ochii și-mi țin gândurile în mână. Nu sunt ușoare, sunt gânduri cu greutate, dar hârtia le face să pară că ele nici nu există. Le-am transferat din mintea mea pe hârtie și sper să mă simt mai ușoară. Să încerc? Rup hârtia bucățele, cu ganduri cu tot…mă concentrez… nu simt bucățelele… le suflu în aer…  Ar trebui să mă simt mai bine, pentru ca le-am împrăștiat, la propriu, le-am trimis, le-am transmis, am mărturisit. Deschid ochii și privesc. E întuneric. Ce să văd? Mai bine închid din nou pleoapele peste realitatea nopții și încerc o stare de transă, un amoc al suferinței. Sunt amorțita, capul îmi vâjâie, mă clatin, plutesc…  Stai! Nu ai scris tot! Vine altul…și altul…și altul…și cel mai important… NU, s-au întors! VALEA!!!

Reclame

6 gânduri despre „Delirium duminical. Nu țin minte a câta oară

  1. Da, asa este, însa eu nu am remarcat în postarea ta ceva indecent care sa-ti provoace aceasta mustrare de constiinta, cu exceptia dialogului nevinovat metaforic, dintre Jupiter si Mercur ! 🙂
    În alta ordine de idei nivelul si gradul de constiinta, difera de la un individ la altul, iar încredintarea despre pacat este si ea diferita si personala, în functie de nivelul de cunoastere, percepere si revelatie a tainelor Cuvântului lui Dumnezeu.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Iosif Strasbourg Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s