Publicat în Sinapse

Priveghiul virtual

S-a mai zis, dar nu pot să mă împac cu ipocrizia asta a oamenilor. Cât omul este în viață este blamat, criticat, este un paria, un nemernic, un drogat, un neserios, miștocar sau este un nimeni. După moartea lui, oamenii scormonesc în ungherele intimități și scot la iveală o mulțime de chestiuni personale pe carele expun public, dacă se poate, pe bolta cerului. Și, vai, cât de deștept era! Cât adevăr în cuvintele lui! Despre morți,  numai de bine!  „Ai citit articolul lui….aaaa….lui….aaa…Frunză Verde, ălacare a murit? Ai văzut ce a scris?” OMG, frate! Habar nu ai cum îl chema și acum te interesează articolele lui?

Încerc să găsesc o explicație acestui fenomen. Cred că se întâmplă astfel fiindcă sufletul celui care ne-a părăsit se scutură de cele lumeşti și toate faptele lui plutesc cumva în eter, iar niște forțe anume trec așa… precum vantul și iau faptele și gândurile acestor suflete și le plimbă prin mințile oamenilor, și ele trec dintr-un gând în altul ( gândurile zboară, nu?) și astfel cel care a trecut în neființă rămâne în amintirea celor care continuă drumul vieții.  Sufletul care se află în tranziție devine liniștit și își urmează calea.

E un fel de priveghi, dar nu păzești trupul ci sufletul. Cei veniți să privegheze mortul mănâncă, beau și li se dezleagă limbile și discută despre mort sau despre treburile comunității lor, dansează, joacă fel de cel de jocuri (jocuri de cărți am văzut eu), doinesc, jelesc,  spun povești. În acest fel se marchează momentul despărțirii de cel mort. Azi, fiindcă suntem în era internetului, până și priveghiul se face virtual.

Asta este explicația mea pentru faptul că oamenii,  deși nu l-au cunoscut pe individ,  după moartea lui se interesează de el. În fine… Nu era mai corect să fie interesați de ceea ce știe și poate cât încă este în viață? Omul are nevoie de atenția celorlalți atunci când trăiește printre oameni.

Asta mă duce cu gândul că trebuie să fac curat în scrieri,  în notițele din cele doua-trei agende și în fișierele din comp, fiindcă după moarte pot să devin faimoasă (haha!) cu cine știe ce gânduri pe care nu vreau să le arăt lumii. Sau, pe de altă parte,  oamenii mor tocmai pentru că au ceva interesant de spus și altora și asta este singura metodă de a fi băgați în seamă?

Reclame

5 gânduri despre „Priveghiul virtual

  1. Totul tine de nivelul evolutiei rationamentului gândirii, si de reperul la care se raporteaza aceasta, constientizând si selectând lumina din întuneric,albul din negru, binele din rau, fericirea din suferinta, prin dreptul inalienabil personal, liberul arbitru al fiecarui individ de pe Terra !
    O zi faina, draga Amalia !

    Apreciază

Lasă un răspuns la Catalin Orban Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s