Publicat în Recreere, Spatiul mental

Mireasa din poză

Păşeşte tăcută printre frunzele roşii căzute la pământ în timp ce le loveşte cu vârful pantofului nou-nouţ. Rochia ei de mireasă are pe alocuri albul spumos al laptelui şi îi scoate în evidenţă pielea măslinie, arsă de soarele verii, vară care a trecut prin viaţa ei cu prietenii, iubiri şi traume. Vara aceasta a renăscut dupa o lungă pribegie printr-o viață istovitoare, mireasa1.jpgînăbușită de propria ei respirație, traumatizata de prea multe frici. Vara aceasta a învăţat să cânte, să danseze, să zboare şi să prindă stelele în palmă, a învăţat să moară în valuri şi să învie la simpla atingere a dezmierdării, a învăţat să vrea, să ceară şi să ofere, a învăţat să râdă, să alinte şi să împartă iubire. A fost vara renaşterii şi ea a fost mai frumoasă ca niciodată.
Acum e toamnă mohorâtă, plină de ploi mărunte şi îmbâcsită de aerul mucegăit al frunzelor şi al pământului ud. Rochia de mireasă îi atârnă grea pe umeri şi-i îngreuneaza mersul când îi loveşte picioarele împleticite. Caută un loc în care soarele să-i pătrundă  fiinţa, să treacă peste cele lumeşti şi să o învăluie complet, doar pe ea. Vrea să păstreze căldura în suflet şi printr-o uşoară atingere a buzelor, cândva, să o dăruiască mai departe. Un pffuu prelung, ghidat spre acolo unde e nevoie.
Iată locul! E ţinutul de basm al ielelor. E viu şi coloritul pare ireal. O aşteaptă nemişcat în tăcerea morţii;  razele soarelui, cuibărite prin cotloane, o cheama prin soapte; o ademeneşte cu misterul ce-l înconjoară. Se va aşeza pe banca rece şi-şi vor spune tainele unul altuia.

Ea se apropie de locul de basm şi este cuprinsă brusc de razele soarelui. Astfel, nu mai este nevoită să-şi rostească misterul, ci trebuie doar să-l lase luminii. Rochia de mireasă pare mai grea, mai vătămătoare şi, cu privire rătăcitoare și tristă, o priveşte în lumină. Îi vede albul involburat al dantelei printre şiroaiele de pete de sânge neglijent  împrăştiate. Braţele, fusta şi voalul agăţat de brâu reflectă scântei din sângele uscat de mult. Frunze roşii şi crenguţe uscate îi atârnă dezordonat pe poalele rochiei care odată a fost de un alb imaculat. Întinde mâinile să-şi cuprindă rochia şi le simte încleiate şi duhnind a putred. Sunt roşii! Totul în jur e roşu. Lumina aceea caldă și vie nu mai e. E roşie!

Cu braţele ridicate la cer, cu capul dat pe spate priveşte soarele roşu şi din sufletu-i rătăcit scoate cel mai sinistru ţipăt… roşu.

Arhiva 2008

P.S. M-am straduit foarte mult timp sa gasesc imaginea dupa care am facut povestirea. Fara rezultat, din pacate.
Reclame

4 gânduri despre „Mireasa din poză

  1. Cu siguranţă pentru o fată visul de a se îmbrăca în mireasă este ceva unic și de-o bucurie imensă.
    Toate fetele își doresc acest lucru iar pentru mine mireasă mai puţin frumoasă nu există. Sunt frumoase toate, elegante, cu așa ceva nu trebuie să fim cârcotași.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Amalia Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s