Povestea Aglajei Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă, imi aduce oarecum aminte
de basmele copilăriei, în care copiii erau mâncați de vrăjitoare sau de căpcăuni, uneori după ce erau fierți în cazane. Atunci nu mă înspăimântau poveștile acelea, așa cum nici pe Aglaja nu o înspăimântă povestea copilului care fierbe în mămăligă, poveste inventată de sorei ei vitregă pe care i-o spune uneori. Motivul să fie acela că eram obișnuiți cu brutalitatea vieții și severitatea adulților? Totuși, povestea de față este mai mult decât o poveste cu căpcăuni, este de-a dreptul bolnăvicioasa, iar copiii capturați în ea, fără scăpare, nu mai au cum să cunoască o altfel de viață și nu știu dacă ar mai putea să spere că există și viață în care oamenii cunosc dragostea și mila.
Aglaja este născută în România, într-o familie de artiști de circ, care colindă lumea cu spectacolele lor. Fug din țară, în timpul regimului comunist, după ce tatăl ei fura banii de la Circul de stat. Romanul îmbină părți autobiografice cu ficțiune și, cum eu nu știu prea multe despre autoare, îmi vine să cred că a trăit cu adevărat în povestea ei. Să fie acesta motivul pentru care, la 40 de ani, s-a sinucis, în urma unei depresii?
Pare să fi avut și câteva premoniții în ceea ce privește viitorul ei: „Eu n-am să mor decât în film. Iar după ce mor se stinge lumina și mă fac din nou vie. N-am să mor niciodată de tot! Am să rezist în viață peste o sută de ani” – Aglaja Veteranyi a fost actriță de teatru. Altă data zice: „Eu nu am sa trăiesc mult. Voi muri de tânără” – ceea ce s-a și întâmplat.
Las aici câteva citate ca să îmi amintească modul ei de a judeca, ghidată fiind, cred eu, de traumele vieții. Poate vreau sa citesc cartea și a treia oară.
Dacă Dumnezeu ar fi Dumnezeu, ar trebui să coboare de acolo și să ne ajute. Dar de ce să coboare dacă tot o să ne ducem noi la el mai târziu?
Femeile sunt geloase și calculate, nu au în cap decât jocuri murdare.
Tristețea te îmbătrânește. Eu sunt mai bătrână decât copiii din străinătate. În Romania copiii se nasc bătrâni pentru că sunt saraci încă din burta mamei și trebuie să asculte grijile părinților.
Să fii mort e ca și cum ai dormi. Dar nu trebuie să îți așezi capul în pat, ci în pământ. Apoi trebuie să îi explici lui Dumnezeu de ce vrei mai bine să fii mort decât viu. Dacă nu-l convingi, îți stinge creierul și trebuie să iei viața de la capăt.
s.a.m.d.
s.a.m.d.
s.a.m.d.
Oamenii sunt buni fiindcă se tem de dracul.
Dacă suntem făcuți după asemanarea lui Dumnezeu, atunci avem voie să fim la fel de celebri ca el.
Jocurile inventate de ea și de sora ei vitregă, cu doar câțiva ani mai mare, pe care tatăl ei „o iubește ca pe o femeie”, demonstrează mediul din care provin și dovada că nu au o stabilitate mentală prea bună.
Mă urc pe umerii ei și mă las să cad pe pietriș.
Ea bea apă din jgheabul pentru vite.
Îmi pun pământ pe pâinea cu unt.
Ea își prinde degetul în ușă.
Mă scarpin până îmi curge sânge.
Ea își smulge un pumn de păr din cap.
Mă sui călare pe speteaza unui scaun și mă las să cad cu el.
Se întâmpla multe, se întâmplă rău în viața Aglajei, foarte rău.
Dar Dumnezeu nu doarme, din lacrimile săracilor o sa facă o mare. Când o să ajungem în cer o să facem o baie în ea. Pe urmă o să ieșim din ea cu o piele de 24 de carate.
Sinapse 
Foarte frumos. M-ai facut curios sa citesc cartea 🙂
ApreciazăApreciază
La prima citire am trecut prea repede peste ea. La a doua, mi-am dat seama ca mi-au scăpat lucruri esențiale. O carte puțin nebuna, puțin ciudata. Merita!
ApreciazăApreciază
Superb ! Îmi place expresia di final enorm ! „…piele de 24 de carate !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Buna, Iosif! Nu vreau sa pornesc cu stangul cand fac cunostinta cu cineva, insa trebuie sa precizez, poate te va dezamagi lectura; concluzia de final are conotatie diferita de ceea ce crezi tu. Vine in urma unor foarte mari suferinte, in care personajele nu simt asupra lor dragostea si bunatatea lui Dumnezeu. Scrie si mai sus: „Dacă Dumnezeu ar fi Dumnezeu, ar trebui să coboare de acolo și să ne ajute. Dar de ce să coboare dacă tot o să ne ducem noi la el mai târziu?”
ApreciazăApreciază
Buna, Amalia ! Îmi cer sincer scuze, daca prin comentariul meu am ofensat vreun Suflet.
EL (Dumnezeu) a coborât întrupat în Hristosul omorât de om, si înviat de puterea Celui Ce Este *SURSA* incogniscibila a universului a luminii absolute si a vietii în forma perceputa de simturile noastre primare, limitate.spatio-temporal.
De doua milenii (mai precis de la sarbatoarea evreiasca a cincizecimii 50 de zile dupa înviere) Dumezeu este prezent pe Terra, prin Duhul Sau Cel Sfânt, aceasta atotputernica si invicibila energie a IUBIRII neconditionate, sacrificatoare, fara prejudecati, manifestate în trupul rastignit a lui Hristos, însa oamenilor le este rusine de acest Nume, Îl resping, Îl batjocoresc, Îl ranesc, si-L tin prin religiozitate de forma,,ipocrita, suspendat pe cruce între cer si pamânt în loc sa-I coboare trupul în „mormântul” personal, asa cum a procedat acel om mentionat în Scripturi care nu a ezitat sa-L ceara de la Pilat pentru a-L îngropa, dupa traditia iudaica.
„Dupa aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic a lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat sa-i dea voie sa ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci si a luat trupul lui Isus.
Nicodim, care la început se dusese noaptea la Isus, a venit si el si a adus o amestecatura de aproape o suta de litri de smirna si aloe.
Au luat deci trupul lui Isus si l-au înfasurat în fâsii de pânza de in, cu miresme, dupa cum au obicei iudeii sa îngroape.”
Înca odata îmi cer scuze, pentru logoreicul comentariu, însa am vrut sa ma fac înteles.
O zi superba, draga Amalia !
ApreciazăApreciază
Vai, sunt sigură că nu ai ofensat pe nimeni în comentariul de care spui și ca a doua interventie, de justificare, lăsată la cartea aceasta nu mai era necesara. 🙂
Zi minunata si tie!
ApreciazăApreciază