Marea opera a lui Goethe, Faust, a fost scrisă pe parcursul a 60 de ani și este posibil ca acesta să fie motivul pentru care nu există un singur fir narativ. Este o lucrare foarte complexă si trebuie să fii pregătit cu răbdare ca să o poți parcurge și, mai ales, să o înțelegi. Nu poți să citești cartea la repezeală doar pentru a mai bifa una in palmares ci trebuie să fii liniștit și dornic de citit, recitit, de căutat informații, explicații in dex sau pe Wikipedia.
Prima parte a operei, după părerea mea, este mai închegată, ușor de citit și de urmărit, fiind o poveste care putea ușor să devină idilică dacă nu își băga Mefisto coada. Astfel, idila s-a transformat intr-o tragedie, mai mult tragedia unei fete, decat a lui Faust, care oricum e liber sa călătorească în alte epoci și alte lumi, sa cunoasca noi iubiri.
M-a întristat drama Margaretei, care se îndrăgostește de Faust, și am avut impresia că s-a terminat prea brusc povestea ei atunci când în scenă au apărut o mulțime de personaje, după părerea mea, fără nicio legătură cu ce citisem anterior: vrăjitoare, general, ministru, herald, oberon, ariel, călător, ortodox, matroana, musaget, purist, giureta, xenii s.a. Acum înțelegi de ce am avut nevoie de dicționar si de enciclopedie?
Margareta reapare în poveste doar pentru a i se da șansa să se căiască pentru faptele sale și să ajungă astfel la îngeri.
În partea a doua se încheagă mai multe povești: povestea împăratului, pe care Mefisto îl scapă de datorii fiindcă inventează banii din hârtie și povestea Elenei (din Troia) de care Faust se îndrăgostește. La cei doi revenim după multe pagini în care mulțimi de personaje ne prezintă fel de fel de parabole pe care abia le-am înțeles, să-mi fie cu iertare că îndrăznesc să spun. Mărturisesc că am sărit destul de multe pagini fiindcă îmi era dor să întâlnesc aventurile lui Faust, nu să asist la discuțiile lui Mefisto cu grifonul, cu furnici, arimaspii, sfincsi, sirene, nimfe, pigmei și multe alte personaje din mitologia greacă.
Revenind la poveste, Faust o întâlnește pe Elena și își trăiesc iubirea, iubire care se încheie cu o tragedie, și gata, se sfârșește și povestea lor!
Revenim la împărat, parte in care nu înțeleg ce se întâmplă, mă întorc în urmă, la paginile sărite, și le citesc. De mai multe ori chiar.
Nu am sa povestesc aici cartea, fiindca sunt destule articole in care puteti sa gasiti un rezumat, in cazul in care va intereseaza asta. Las aici doar impresiile mele care pot sa va provoace interesul pentru carte sau nu.
Opera conține multe mesaje cu subînțeles, pilde și răsturnări de situații care poti fi recitite oricând ai nevoie de cugetări profunde.
„Cel ce-și păzește-acasa nobile comori
Și-astupă zidurile locuinței lui
Și-acoperișul și-l asigură de ploi,
În viață îi va merge bine mereu.
Dar cine, ușuratic și nelegiuit,
Va trece peste pragul sfânt cu pași fugari,
Își va găsi, când se va-ntoarce, vechiul loc,
Schimbat cu totul insa, de nu chiar distrus.”
– zice Phorkias alias Mefisto, în câteva din cele peste 12 000 de versuri ale lui Goethe.
Sinapse 