Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Pe fuga intre blog, pat și serviciu

Doar doua cuvinte, pentru ca nu am timp mai mult. M-am trezit la 3.30 asta noapte, am pierdul timpul pe blog, iar acum nu mai pot de somn.

De ce sa mai dorm, fiindca oricum va suna ceasul curand si trebuie sa merg la lucru?!

Serviciul, daca nu este ales cu grija, ne mananca toata energia si incetul cu incetul sanatatea si viata. In momentul de fata,  pentru mine este un cosmar. Sunt prizoniera in ceea mai urata fortareata,  culmea,  nepazita.

Hm, imi aduc aminte care era marea grija a colegilor mei atunci cand a trebuit sa-si faca asigurarile pentru pensiile private. Cu totii erau siguri ca nu vor mai ajunge la pensie, fiindca se vor imbolnavi, angajati inca, si vor muri inainte de pensie. Multi nu au vrut sa-si faca pensii din cauza asta. Ce gandire futurista au oamenii disperati!  Poate au dreptate. Mai nou, se poate muri si de stres cauzat la locul de munca.
In putinul timp dormit, am visat o petrecere pentru pisici. Mamaa, dar erau niste pisici! Erau mari, cu par lung si, in plus,  parca erau umanizate. Stateau la masa, beau ceai si aveau scrumiere langa ele. Prindeau biscuitii cu labele ca si cum ar fi fost maini si muscau din ei, la fel ca noi. Diferenta era totusi ca biscuitii lor erau cu viermi. Yecs, nu am vazut viermii, dar asa stiam eu. Oare ce inseamna visul asta?
Ma duc sa fumez o tigara si apoi ma mai gandesc daca mai dorm o ora sau nu.
Noapte buna!
Buna dimineata!
19.12.07 05:15:39
Citește în continuare „Pe fuga intre blog, pat și serviciu”

Reclame
Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Prinsa in alta lume

Sunt in fata blocului (era sa scriu blog) in care am locuit cu parintii mei si simt cum se invarteste toata lumea cu mine. Ridic capul si privesc norii mici si rotunzi care, culmea, stau pe loc. Blocul de vis-a-vis are geamuri termopane. Ce geamuri frumoase! Negru fumuriu, mari, tainice. Vad norii mici si rotunzi oglindindu-se in ele. Acolo, in spatele lor, ar putea sta cineva sa ma urmareasca. Ar putea vedea cum ma invartesc, desi stau pe loc. Ar vedea ca nu apartin acelei lumi si ar putea sa ma ajute. Dar nu, nu m-ar ajuta ci doar m-ar privi curios.

Ma striga vocea mamei. Ce spune? Nu stiu. Spune ceva, nu conteaza ce, dar e vocea ei. Si totusi…ce geamuri termopane frumoase, negre si mari!

Nu, nu sunt in fata blocului de care spuneam. Sunt altundeva. Nu mai conteaza unde. Aud fosnete de pungi si voci de copii. O aud pe fiica-mea. Ce naiba tot cauta? O face discret, dar Citește în continuare „Prinsa in alta lume”