Poate părea că exagerez prezentând 
atât de des un personaj negativ, chiar periculos, cum este Pretextat Tach, dar mă atrage prin felul neobișnuit în care observă oamenii şi acțiunile lor. Deşi este un ins foarte corpolent, şi pe deasupra, pe moarte, este neobișnuit de expansiv când vine vorba să transforme în fabulație comportamentul semenilor săi.
Ultima pledoarie insolită a lui Pretextat Tach este despre femeie. Are o mare putere de convingere şi, daca nu as fi fost şi eu una, i-aş fi dat puțină dreptate. Nu îmi place că generalizează şi de aceea tind să fiu mai degrabă indignată. În momentele mai ezitante alte caracterului meu, sunt nedumerită, iar când sunt uşor de influențat, de-a dreptul mă veselesc. Ştiu, sunt defectuoasă. Pretextat Tach este primul si singurul misogin din viata mea. Nu vreau sa-l uit niciodata.
“[…]ai văzut dumneata ceva mai urât decât o femeie? Îți închipui cum ar fi să ai sâni, coapse, ca să nu mai vorbesc de tot restul? …o rasa cum nu se poate mai spurcată, victimele astea. Dacă am extermina-o complet, poate că am avea, în sfârşit, liniște, iar victimele ar avea şi ele ce-şi doresc, şi anume martiriul. Femeile sunt nişte victime deosebit de pernicioase întrucât îşi cad victime mai cu seama lor înşile, adică celorlalte femei. Dacă vrei să cunoşti drojdia sentimentelor omeneşti, cercetează sentimentele pe care le nutresc femeile unele față de altele: ai să te înfiori de scârbă văzând atâta ipocrizie, gelozie, răutate şi josnicie. […] Condiția femeii a devenit teatrul celei mai scârbavnice rele-credințe.
[…] Să luăm situația cum era înainte; femeia îi este inferioară bărbatului, se înțelege de la sine, ajunge să vezi cât e de urâtă. Pe vremuri, nici urmă de rea credință: nu-i ascundeam inferioritatea şi o tratam ca atare. Astăzi, te apucă greața: femeia îi este tot inferioară bărbatului – e tot aşa de urâtă -, dar o îmbrobodim cum că ar fi egală cu el. Proastă cum e, crede, bineînteles. O tratăm însă tot ca şi cum ar fi inferioară: salariile nu-s decât un indiciu minor. Celelalte indicii sunt cu mult mai grave: femeile-s ultimele în toate domeniile, începând cu cel al seducției – ceea ce nu-i deloc de natură să ne mire, având în vedere urâțenia, nerozia şi mai ales țâfna lor dezgustătoare ce iese la iveala cu primul prilej.”
“[…] Femeile de acum sunt chiar mai rele decât menajerele de altădată, care măcar serveau la ceva. Astăzi, femeile îşi petrec timpul discutând cu colegele de serviciu subiecte importante, cum ar fi problemele lor sentimentale sau legate de calorii – ceea ce înseamnă același lucru. Când se plictisesc prea tare, fac ce fac şi se lasă regulate de şefi, ceea ce le procură delicioasa beție de a-şi băga picioarele în viața altora. Pentru o femeie, asta-i cea mai frumoasă promovare. Când distruge viața cuiva, o femeie vede într-o asemenea ispravă dovada supremă a spiritualitații ei: Bag zâzanie, deci am suflet, gândește ea.”
Igiena asasinului – Amelie Nothomb
Sinapse 