Profilul cititorului, în viziunea aceluiasi personaj fictiv,
Pretextat Tach, care are sansa să spună tot ce gândeşte, fără menajamente, fiind pe moarte, este chiar mai mitocănesc prezentat decât cel al scriitorului.
Fără să mă întind prea mult la vorbă, las mai jos fragmente ale opiniei acestui personaj. Doar o nelămurire am: eu, ca cititor fervent, ar trebui să mă simt jignită? Hai, că devin cam încrezută! Sigur m-am aflat în situațiile descrise, în diferite etape ale vieții, dar m-am maturizat şi am realizat că orice lucru pe care îl fac, inclusiv cititul, e bine să fie făcut complet. Doar în felul acesta reuşesc să mai fac un pas spre progres. Şi atunci, am încetat să mai citesc doar de dragul poveştii. M-am deprins să citesc din nevoia de a învăța ceva, chiar dacă am învățat doar să nu mai mă încred în bestsellurile exagerat de promovate.
“Există nenumărați oameni care duc sofisticarea până acolo încât citesc fără să citească. Străbat cărțile ca nişte oameni-broască fără să înghită strop de apă ”
Bine, am zis că nu mă întind la vorbă, dar mai mă întind puțin. În tinerețe nu eram conştientă de influența cărților asupra mea. Schimbarea s-a produs treptat, indiferent care o fi aia. Eu o simt.
Dimineața, într-un mijloc de transport în comun, era o doamnă, apărută de nicăieri, sub 30 de ani, care citea până la destinație. La început, era o femeie cât se poate de banală, neglijentă în ținuta vestimentară şi fizionomie. Privirea-i era ştersă, uşor bănuitoare. După aproximativ jumătate de an, lebăduța a luat locul rățuştei cea banală. Păr aranjat, vopsit, ochelari, sacou, încredere şi seriozitate erau atuurile care i-au oferit încrederea de care avea nevoie. Eu sunt singură că „vina” schimbării aparține cărților.
“Nu eşti niciodată același după ce ai citit o carte, fie ea şi modestă precum cele ale lui Leo Malet: şi un Leo Malet te schimbă. După ce ai citit un Leo Malet, nu mai priveşti o fată în impermeabil cu aceiaşi ochi ca înainte. A, păi e foarte important! Schimbarea privirii, asta-i marea noastra operă!” (a scriitorului)
La afirmația de mai jos, ce să mai zic? A, ştiu. Dacă nu pricep, recitesc iar şi iar, subliniez, notez, comentez si am impresia că am înțeles. În altă zi reiau şi, mamă! cât de simplu era! De uitat, uit şi tare mă necăjesc pentru asta. Mi-ar plăcea să rețin toate subiectele cărților şi personajele memorabile. Ioc! Bine că s-a inventat blogul!
“[…] în fond, oamenii nu citesc; dacă citesc nu pricep; dacă pricep, uită.”
Ioi, asta nu o pricep. Zău!
“Cititorului îi trebuie un anus, ca scriitorul să-l încalece.”
Cum se citeşte, de fapt!
“[…] eu, unul, citesc cum mănânc: ceea ce înseamnă nu numai că e un lucru de care am nevoie, ci mai ales că intră în compoziția mea şi o modifică. […] cei mai mulți ies din Proust sau din Simenon la fel cum au intrat, fără să fi pierdut vreo fărâmă din ce erau şi fără să fi câștigat vreo fărâmă în plus.”
De ce scrisul e dăunător?
“Scrisul işi bagă picioarele în tot şi în toate: gândeşte-te la copacii care trebuie doborâți pentru hârtie, la spațiile care trebuie găsite pentru stocarea cărților, la câți biştari costă tipărirea lor, la câți biştari îi vor costa pe eventualii cititori, la plictiseala pe care o vor simți aceşti nefericiți citindu-le, la vinovăția încercată de nenorociții care le vor cumpăra şi nu vor avea curajul să le citească, la tristețea imbecililor cumsecade care le vor citi fără să le înteleagă, în sfârşit şi mai ales, la înfumurarea prostească a conversațiilor ce vor urma după citirea sau necitirea lor.”
Momentan, atât am putut gândi. Şi mi-am promis că azi merg la somn mai devreme…
Scriitorul, din punctul de vedere al lui Pretextat Tach, aici.
Amelie Nothomb – Igiena asasinului
Sinapse 