Jocul de smarald__Culianu
Raza de soare ce-si are in ochii mei izvor
Atins-a ta gratioasa umbra
Spre inima-mi s-alergi grabit cu dor,
Tu, cel in care viata mea s-adumbra.
Inflacarata, vai, eu insami nu mai sunt,
Cu sangele pulsand tu-mi curgi in vine.
Pierduta-acum, nici viata cunoscand
Pana ce nu voi fi sadita in tine.
De tine pagubita, reflex amagitor,
Cu ochii mei cand in oglinda cat
Desarta-i forma-mi, din ea am plecat.
Golul ascuns, sub ast semn pot sa mor,
O carne vana-ntinsa intre flori.
Doar frumusetea ta e-n dulci culori.
“Singurul leac pentru dislocarea interioara a iubitorului ravasit este ca propria sa imagine sa fie primita in sufletul iubitului- altminteri, indragostitul expira in limbul pierderii de sine.”
iata si replica versurilor de mai sus:
Razele invapaiate ale sufletului
Din ochii mei de dor plini au tasnit
Ca doua albinute harnice
Care si-au atins telul in cele din urma.
Imaginea ta generoasa e purtata
Inapoi in inima mea unde se opreste.
Si repede in sange mi se cuibareste,
Incat fiinta mea e tulburata.
In suflet sunt nefericit
Si-n sangele meu infectat s-a intiparit
Chipul sau adorat. Iar inima mi se opreste.
Fiinta mea prea mica
Nu-i in stare sa-ti retina imaginea
Insolenta, rautacioasa, deformata.
Sinapse 